Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei
şi Hunedoarei, duminică, 7 aprilie 2013, la biserica ,,Adormirea Maicii
Domnului" din Brad, a avut loc o seară duhovnicească invitat fiind Pr. Lect. Dr. Vasile Vlad, consilier administrativ-bisericesc al
Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
După ce s-a săvârşit slujba de Vecerniei şi a Pavecerniţei mici,
Părintele Vasile Vlad a prezentat tema acestei seri duhovniceşti şi anume: ,,Experienţa
rugăciunii în viaţa personală a creştinului". În cadrul
prelegerii, Părintele profesor a subliniat faptul că rugăciunea trebuie să
se înscrie între valorile vitale ale vieţii noastre, că aceasta nu trebuie
să fie un adaos formal la viaţa noastră cotidiană ci ca o permanentă necesitate lăuntrică de
comunicare şi comuniune cu Dumnezeu.
S-a mai accentuat apoi faptul că rugăciunea nu se
poate transforma dintr-o simplă verbalitate în stare harică fără o pregătire
temeinică, de mare importanţă fiind mediul exterior pe care ni-l creem pentru
rugăciune, având în vedere structura psiho-somatică a omului.
Părintele Vasile Vlad a scos în evidenţă şi faptul că în timpul rugăciunii se manifestă
trei realităţi: cea a lui Dumnezeu, care este chemat în rugăciune, cea a
omului care se roagă, şi cea a diavolului care luptă să-l îndepărteze pe om de
rugăciune fie prin a-l determina pe om să nu se mai roage, fie prin gândurile pe
care le aduce omului în timpul rugăciunii.
După prelegere, Părintele profesor a răspuns
întrebărilor venite din partea credincioşilor lămurindu-se în general aspecte
practice ale vieţii de rugăciune.
Din mărturia celor prezenţi putem spune că această
seară duhovnicească a fost o adevărată sărbătoare pentru Parohia Brad I, orele
petrecute împreună fiind, după expresia Părintelui Vasile, ,,un timp investit în
Dumnezeu".
Următoarea seară duhovnicească în Parohia Brad I va
avea loc duminică, 14 aprilie de la ora 17.00, invitat fiind Părintele Arhimandrit Andrei
Coroian, care va vorbi despre
,,Postul-scară către Cer", cel de-al treilea invitat al
serilor duhovniceşti de la Brad
fiind Pr. Lect. Univ. Dr. Dan Mihail de la Alba-Iulia .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu