,,Cuvintele
sfinţilor sunt cuvintele lui Dumnezeu nu ale oamenilor”
( Sf. Simeon Noul Teolog)
Familia-chemare spre desăvârşire
,,Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după
chipul Său”…
….iar noi l-am făcut pe Dumnezeu după chipul nostru!
Familia….., o lume mică, dar care pune în lucrare cele mai
importante şi active puteri umane. În cadrul ei se realizează comuniunea ce ne
deschide spre veşnicie. Familia nu este doar primul nucleu al organismului
social, centrul vieţii umane, ci şi o realitate de a cărei moralitate şi
sfinţenie depinde binele întregii societăţi. Aici, în familie, se realizează
sensul autentic al căsătoriei care este legătura permanentă a soţilor cu
Hristos.
Referatul biblic din primul capitol al Sfintei Scripturi ne
arată că prima familie apare ca şi chip al lui Dumnezeu şi cunună a întregii
creaţii: ,,Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facere 1,27). Crearea omului
după chipul lui Dumnezeu înseamnă întruparea modelului treimic în fiinţa umană.
Prin cădere, bărbatul şi femeia au pierdut însă vocaţia eclesială a relaţiilor
dintre ei. Ei se vor îndrepta din acest moment spre o unitate biologică dar şi
spre o speranţă a mântuirii. Această nădejde s-a împlinit prin Mântuitorul
Iisus Hristos, care nu numai că restaurează familia în condiţia sa originară
dar o şi ridică la nivel de Taină, şi îi dă vocaţia de a fi ,,Biserica din
casă”.
Dincolo de aceste adevăruri etern valabile, putem observa
că societatea contemporană aduce numeroase şi serioase provocări pentru familie
.Sunt numeroşi factori care au contribuit la slăbirea vieţii de familie în
societatea de azi: libertinajul,extinderea prostituţiei, practicarea
avorturilor, căsătoria privită individualist şi hedonist, aşezată pe principiul
sterilităţii sistematice, adulterul, divorţul. Toate acestea nu sunt decât
părţi componente ale unui sistem complet ce ruinează familia românească din
interior şi din exterior. Din interior prin trădarea iubirii şi a sfinţeniei
iar din exterior prin însuşirea modelelor străine. Familia ajunge astfel să
trăiască doar în cele două dimensiuni:biologică, prin care se face un adevărat
cult al trupului şi economică, care ajunge să acapareze întreaga viaţă. Mulţi
caută ,,refugiu” în starea materială, încercând astfel să suplinească lipsa
comuniunii sufleteşti şi neîmplinirea în viaţa de familie. Astfel se poate
observa astăzi o adevărată ,,boală a căutării fericirii”. Modelul
,,convieţuirii libere” promovat asiduu astăzi, propune un mod de viaţă în care
copiii nu mai sunt văzuţi ca dar şi binecuvântare a lui Dumnezeu, ci ca o grijă
şi responsabilitate în plus. Astfel, familia în înţelesul ei clasic nu mai este
văzută ca ,,dătătoare de fericire” ci ca o formă de convieţuire care-ţi
complică viaţa şi-ţi strică planurile.
Aceste
coordonate ale societăţii contemporane,urmărite ca definitorii pentru omul de
azi, au consecinţe serioase asupra familiei dintre care amintim:
1)
supraevaluarea carierei profesionale şi a stării
materiale în detrimentul realizării unei familii. Căsătoria este astfel amânată
foarte mult, fapt ce duce la nefireşti ,,crize lăuntrice”.
2)
Desconsiderarea ideii de căsătorie şi familie, văzute
ca o piedică în calea realizării individuale.
3)
Normalizarea desfrâului încă din perioada
adolescenţei; educaţia sexuală care se face prin unele instituţii nu îl responsabilizează
moral pe tânăr ci-l învaţă modalităţi de protejare şi contracepţie, înlăturându-se
astfel noţiunea de păcat.
4)
Trăirea vieţii conjugale fără dimensiunea iubirii
care ,,înalţă şi mântuieşte”,într-o existenţă înclinată senzualismului împlinit
prin sterilitate voită.
5)
Scoaterea căsătoriei din dimensiunea ei de
responsabilitate şi înlăturarea caracterului de jertfă prin contracepţie şi
avort.
6)
Limitarea naşterii de copii şi transformarea
lor(sau tot mai des a unicului copil),în
instrumente de satisfacere afectivă în mod egoist.
7)
Orientarea spre ,,convieţuiri libere”sau, dacă
există formal familia,spre mentalitatea care acceptă libertinajul celuilalt.
8)
Apelarea la tehnici de procreaţie clinic
asistată în cazul cuplurilor ce nu pot avea copii, fără poziţionarea
duhovnicească necesară şi fără înţelegerea serioaselor probleme etice care
decurg din acestea.
9)
Imposibilitatea rezolvării perioadelor de criză
din viaţa de familie ,fapt ce duce la divorţ şi ,,disoluţia familiei”.
Văzând şi cunoscând toate acestea înţelegem de ce,Părintele
Arsenie Boca,marele duhovnic al neamului,s-a aplecat cu atâta stăruinţă asupra
vieţii de familie. Părintele a încercat în permanenţă să ne facă conştienţi că
familia poate fi ,,motorul” de regenerare a neamului,dacă are o concepţie de
viaţă creştină şi dacă este integrată şi ancorată în viaţa Bisericii. Părintele
nu a fost doar medicul ce a pus diagnosticul pentru ,,bolile familiei” ci şi
chirurgul care a tăiat adânc, dar
părinteşte, în rănile sufleteşti.
Patimile părinţilor şi…
….lanţurile copiilor
Gheorghiţă este un copil din lumea satului românesc. O lume
frumoasă, dar întunecată tot mai mult de patimi. Privită din afară, viaţa lui
poate părea senină. Trăieşte, mănâncă , se joacă, într-un mediu relativ
sănătos, păstrat oarecum ferit de agitaţia vieţii cotidiene urbane. Dar pe
chipul lui nu se poate citi nici bucuria, nici mulţumirea. El poate fi copilul
despre care spunea părintele Arsenie că întrebat fiind de un învăţător cum îl
cheamă i-a răspuns că îl cheamă Satana, că locuieşte în iad şi că tatăl lui
este diavolul. Acestea pentru că aşa auzea în permanenţă în familia lui ,în
certurile interminabile între mama sa nervoasă şi sătulă de o viaţă
mizerabilă şi tatăl beţiv şi înjurând în
permanenţă. Un răspuns înfricoşător care ne-ar putea duce cu gândul că această
povestioară, pe care părintele Arsenie o relata, este doar una pietistă, izvorâtă
din dorinţa moralizatoare de a combate viciile ce stăpânesc multe dintre
familiile satului românesc. Viaţa ne arată însă că această povestioară se
bazează pe o realitate crudă, că dincolo de lumea frumoasă,încărcată de
spiritualitate şi tradiţii, a satului românesc există lumea patimilor ce stăpânesc
,,cârma minţii”. Acestea fac din familia ce ar trebui să fie ,,mica Biserică”, un
mediu în care copiii cresc înlănţuiţi între ereditatea împovărătoare şi mediul
intoxicat de păcate. Ne face să credem că Gheorghiţă are multe nume şi este
multiplicat în lumea familiei de azi.
George este un băiat care trăieşte într-un oraş mare, într-o
familie cu stare materială destul de bună. Şi lumea lui, ca şi cea a lui
Gheorghiţă, privită superficial, poate părea ideală. Are tot ce-i trebuie,mai
puţin ce este mai important: dragostea şi atenţia părinţilor săi,care sunt
extrem de ocupaţi cu joburi bine plătite, dar care le răpesc mult timp. El este
singur la părinţi, iar aceştia i-au cumpărat tot timpul lucruri noi,încercând
să suplinească astfel lipsa lor. Dar pe George acestea demult nu-l mai bucură; pe
chipul său se poate citi o tristeţe profundă care strigă după ajutor. Ce păcat
însă că părinţii sunt atât de ocupaţi încât îl văd doar dimineaţa devreme şi
seara înainte de culcare! George şi-a făcut o lume a lui, în care se închide
tot mai mult pe zi ce trece. Din această lume iese rareori, încercând să se
salveze de ceva ce nu înţelege dar simte că nu e bine. El poate fi copilul care
auzind cât de preţios este timpul
tatălui său,şi cât câştigă în fiecare oră,crezând că şi dragostea trebuie cumpărată,şi-a
strâns bani, a mers la tatăl său într-o seară şi i-a spus:,,Tată,am strâns
bani; acum îmi vinzi o oră din timpul tău?”
Bineînţeles că mai există şi al treilea copil, senin şi
fericit, al celui care prin darul lui Dumnezeu, are parte de o familie
binecuvântată,care nu fără greutăţi, dar cu credinţă, trece peste încercările
vieţii. Astfel de copii ne dorim toţi. Dar ca să avem adevărate ,,odrasle pentru Dumnezeu” e nevoie de o
viaţă autentic creştină, la care ne îndeamnă şi părintele Arsenie Boca.
Rănile
familiei contemporane
Mulţi poate ar spune că Părintele Arsenie Boca , fiind
monah, nu cunoştea realităţile şi greutăţile vieţii de familie. Dar el le
cunoştea foarte bine, cu mintea dreaptă şi luminată de harul lui Dumnezeu, care
l-a ajutat să vadă rănile familiei, cauzele lor şi să dea medicamentul potrivit
fiecăruia. Ştiind că multe probleme provin din viaţa de familie, Părintele a
vorbit despre căsătorie şi despre problemele ei, despre bucuriile şi durerile
pe care le poartă. El a pus, la fel ca Sf. Ioan Gură de Aur odinioară, icoana
lui Hristos deasupra patului conjugal,icoană pe care perechea o scosese(la
propriu şi la figurat),încercând să fugă de ochiul Domnului,ca şi cum Cel care
a dăruit Nunta,nu poate privi cum e trăită ea. Şi astfel se ajunge la
neînţelegeri iraţionale,vinovăţii vinovate,viaţă necuviincioasă, care se
materializează într-o depărtare de Hristos şi de sfinţii Săi.
Căsătoriile se fac în afara Raiului
dar au ca ţintă finală Raiul. Când se uită aceasta(sau nu se ştie),ele ajung
pline de plâns,de osteneală oarbă; căutarea mulţimilor de plăceri care sfârşesc
într-o mulţime de chinuri şi iarăşi fuga la plăceri pentru a uita de chinuri.
Suntem azi licenţiaţi în multe, avem
multe reuşite la activ,dar eşuăm în marele teme ale vieţii. Strigăte,certuri,răceală,nesiguranţă,egoism,indiferenţă,care
toate converg în ură şi răutate. O depărtare ca o prăpastie de mare de vreme ce
fiecare membru al familiei îşi trăieşte propria lui viaţă,teribila şi dureroasa
singurătate în doi!
Şi copiii? Cine să plângă pentru ei?
Răniţi în adâncul sufletului lor,care vor să fugă de tot şi de înşişi şi aşa
ajung să se îmbete,să se drogheze,să desfrâneze,iar noaptea fug de întuneric în
pseudo-luminile cluburilor. Fug pentru că lumina dinlăuntru e palidă,candela
sufletului abia mai pâlpâie,dacă nu cumva este stinsă. Copii orfani, cu părinţi
în viaţă…
Bogăţia şi foametea în aceeaşi casă.
Bani care la început s-au cheltuit pe petreceri,vacanţe,podoabe,maşini,se împart
apoi pe procese şi pensii alimentare. O lume de care toţi suntem nemulţumiţi
dar pe care puţini se luptă să o schimbe; pentru că schimbarea trebuie să
înceapă cu noi înşine!
O lume în care,aşa cum spunea
autorul ,,Paradoxului vremurilor noastre” avem:
Clădiri
mai mari dar suflete mai mici,
Autostrăzi
mai largi,dar minţi mai înguste,
Case
mai mari , dar familii mai mici,
Case
mai frumoase dar cămine destrămate,
Cheltuim
mai mult dar ne bucurăm mai puţin,
Avem
mai multe venituri dar şi mai multe divorţuri,
………………………………………………………
am
învăţat cum să ne câştigăm existenţa dar nu cum să ne facem o viaţă,
am
adăugat ani vieţii dar nu viaţă anilor,
ne-am
multiplicat averile dar ne-am redus valorile,
am
ajuns până pe lună şi înapoi,dar avem probleme când trebuie să trecem strada
pentru a-l cunoaşte pe un vecin.
Părintele Arsenie
nu a făcut o teologie sistematică a vieţii de familie ci a răspuns problemelor
concrete cu care se confrunta ca duhovnic. Cu toate acestea nu a ezitat să
exprime principii de viaţă care au izvorul în Sfânta Scriptură şi în învăţătura
Sfinţilor Părinţi. Principiile pe care le exprima erau întotdeauna bine
argumentate şi explicate pe înţelesul tuturor,folosindu-se de ajutorul
ştiinţelor profane(medicină,artă etc.), pe care le folosea întotdeauna în
complementaritate cu adevărurile perene evanghelice. De altfel el însuşi
spunea:,,În ştiinţă este savantul care sondează necunoscutul prin teorii pe
care apoi le verifică; în credinţă este sfântul, care are alte mijloace de
aflare a adevărului. Sfântul nu cercetează. Viaţa lui curată e mijlocul de
cunoaştere a unei realităţi pe care savantul nu o poate prinde niciodată.”
Părintele vorbea
cu siguranţa celui care ştie că este un transmiţător al unui mesaj care vine de
dincolo de el. De altfel,după mărturia multor oameni care l-au întâlnit şi
ascultat,Părintele afirma adesea:,,Eu nu vă spun de la mine,ci ceea ce mi se
dă să vă spun,aceea vă vorbesc”.Şi poate de aceea miile de oameni îl
căutau,pentru că Părintele le oferea Evanghelia pusă în fapte,tradiţia Biserici
transpusă în actualitatea vieţii cotidiene.
Dincolo de toate
acestea, trebuie evitat riscul de a-l face pe Părintele susţinător exclusiv al
unor idei sau curente;cuvintele şi ideile lui nu trebuie scoase din contextul
în care au fost spuse. Dincolo de principiile fundamentale pe care nu a ezitat
să le exprime(de exemplu în ,,Ereditate şi Spirit” din ,,Cărarea Împărăţiei”),părintele
dădea soluţii concrete pentru situaţii particulare. A lua aceste soluţii şi a
le aplica într-o regulă generală pentru toate familiile înseamnă a cădea în
greşeala celor doi ucenici din Pateric care s-au mirat că la aceeaşi întrebare
despre lupta cu gândurile, un Avvă le-a dat soluţii total diferite. Părintele
exprima principii dar nu trata după şabloane. De aceea sfaturile date unor
familii nu se potrivesc altora,pentru că fiecare are propria viaţă şi context
diferit al existenţei.
Deloc uşoară este
apoi exprimarea raportului dintre ereditate şi viaţa spirituală în concepţia
Părintelui Arsenie Boca. Citim anumite rânduri în care avem impresia că
ereditatea este total dominantă. În aceste cazuri Părintele încerca să-i
responsabilizeze pe oameni referitor la legătura dintre păcate(patimi) şi
necazurile care vin în viaţă,vorbind desluşit despre suferinţele pe care le au
copiii pentru păcatele părinţilor, despre necazurile ce se concentrează în
viaţa unui copil din cauză că ceilalţi n-au fost lăsaţi să vină pe lume;despre
tarele întipărite în codul genetic al celui ce se naşte,defecte care vin din
moştenirea ereditară şi exemplele sunt numeroase. Pe de altă parte,tot
Părintele Arsenie este cel care vorbeşte despre importanţa covârşitoare a
trăirii unei vieţi autentic creştine şi care poate, să schimbe chiar şi codul
genetic, refăcând şi vindecând ,,linia neamului”.De altfel ,chiar ultimele
cercetări ale geneticii vorbesc despre posibilitatea schimbării codului
genetic. Ereditatea nu fixează poziţii fatale,din care nu putem ieşi,ci
stabileşte limite,mai mult sau mai puţin fixe,pe care omul,prin conlucrare cu
harul lui Dumnezeu le poate schimba. Părintele numea sugestiv limitele fixate
de ereditate ,,înghesuire”,din care nu ne putem elibera decât printr-o viaţă
spirituală autentică:
,,Ieşirea din înghesuirea aceasta nu e cu putinţă decât
trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi,trăind învăţătura creştină în
toate fibrele fiinţei,ceea ce face cu putinţă lui Dumnezeu să scoată afară,prin
mecanismul eredităţii,neghina recesivă….Puterea credinţei,amplificată de
puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu,are influenţă nebănuit de mare asupra
eventualelor noastre infirmităţi.”
Cu alte cuvinte,Părintele Arsenie Boca
exprimă clar ideea că o ereditate deficitară nu te predispune automat la pierzare.
Depinde de ce faci tu cu ceea ce ai
primit de la părinţi.
,,E cu putinţă despovărarea de sub o moştenire mizerabilă?
Da, e cu putinţă,cu preţul şi osteneala unei vieţi curate!”De multe ori
însă haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia. Nu întâmplător
părintele Arsenie avertiza:,,A denatura firea e uşor,mult mai greu este să
scoţi denaturarea introdusă în fire.”
În turma
lui Epicur…
…sau în turma lui Hristos
Un alt aspect foarte important pentru a
înţelege viziunea părintelui Arsenie faţă de familie este relaţia trup-suflet. Astfel
,părintele spunea:,,Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă
sufletească. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit;…după încetarea
trupului,poftele,stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup în
suflet,stârnesc în sufletul despărţit de trup o văpaie de pofte ,care-l muncesc
cel puţin tot atâta cât l-ar chinui setea până la moarte pe unul care ar trece
Sahara şi n-ar găsi apă”
Patimile, care la început se nasc în suflet,se imprimă apoi
prin făptuirea lor trupească din nou în suflet,care nu scapă de chinuirea lor
nici după moarte,dacă nu s-a îndreptat şi curăţit în timpul vieţii. Astfel,părintele
Arsenie spunea:,,Un iubitor de argint,un lacom de avere,un lacom de
mâncare,un beţiv,un curvar,nu scapă de tirania poftelor sale,ci acestea îl
chinuiesc fără sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute(lipsind
trupul),iar conştiinţa îi strigă mereu pedeapsa lui Dumnezeu şi zădărnicia
suferinţelor sale.”
Părintele Arsenie
Boca nu dispreţuia trupul, ci condamna viaţa trupească lipsită de dimensiunea
spirituală. Expresii de genul :,,fiecare ducem un ateu în spate,un
necredincios-trupul nostru”sau: ,,temniţa trupului”,pe care părintele le
folosea adesea,trebuie analizate în contextul în care au fost spuse,pentru că
tot părintele susţinea că de la starea animalică, se poate ajunge la a-l face pe trup
,,templu al Duhului Sfânt”(vezi 1 Cor.3,16), dar numai printr-o luptă ce
ţine de cele mai multe ori o viaţă întreagă.
Un alt aspect pe
care părintele îl accentua foarte mult este că omul poate să modifice natura
instinctelor (legi fundamentale sădite de Dumnezeu) în două sensuri:
1)
înspre dereglarea lor- devenind patimi
2)
înspre convertirea şi sublimarea lor prin
nevoinţă- în virtuţi
Instinctele dereglate prin otrava păcatului devin:
- instinctul de nutriţie(hrănire) devine patima lăcomiei sau a
beţiei
- instinctul de proprietate devine patima avariţiei şi a
hoţiei
- instinctul de reproducere devine patima desfrânării
- instinctul de dominaţie devine patima trufiei
Deci un instinct sădit ca lege de existenţă a firii devine
patimă prin libera voinţă a omului, pentru că numai omul vrea să despartă
rostul instinctului de plăcerea care-l însoţeşte,alegând plăcerea şi
refuzându-i rostul.
Este cu putinţă
însă lucrarea instinctelor în virtuţi prin cenzura raţiunii şi mărturia
conştiinţei,care, dacă lucrează cum trebuie, atrag harul lui Dumnezeu. Aici
apare legătura fundamentală între
concepţia de viaţă şi existenţa biologică a omului,pentru că,spunea părintele
Arsenie Boca, când ai o concepţie de viaţă creştină nu se mai produce excesul
de hormoni care să te desfrâneze şi să te dezechilibreze.,,Concepţia de viaţă
este aceea în care te integrezi trup şi suflet. Aceasta va frâna producerea
excesivă a hormonilor şi va echilibra sistemul endocrin”.Se modifică astfel
structura celulelor întregului corp şi se armonizează cu concepţia de viaţă pe
care o ai,şi pe care,foarte important,o practici.
Rosturile
familiei şi durerile ei
,,Când familia
nu va mai fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare
sălbatice,destrăbălate.”
Părintele Arsenie
Boca susţinea că o căsătorie creştină nu se poate constitui decât între
creştini convinşi. Dar pentru aceasta este nevoie de o viaţă curată care
implică păstrarea castităţii până la căsătorie atât pentru băieţi cât şi pentru
fete. Despre acest lucru părintele spunea că e ,,o minune ce este şi cu
putinţă şi de trebuinţă”.Iar dacă nu este păstrată curăţia este nevoie de
pocăinţă autentică şi schimbarea vieţii,pentru a nu duce cu tine în viaţa de
familia povara păcatelor tale şi pe care apoi le întipăreşti în urmaşii tăi.
Pregătirea pentru
căsătorie începe din copilărie. Părintele atrăgea atenţia adesea asupra păcatului
desfrânării care omoară,ca şi beţia, milioane de celule nervoase şi îi fac pe
tineri ,,fleşcăiţi,fără vlagă” şi incapabili de jertfa necesară în căsătorie. Păcatul
malahiei pe care societatea modernă prin anumite ramuri ale ei îl consideră o
normalitate pentru tineri şi o ocazie de autocunoaştere, era condamnat de către
părintele Arsenie Boca, considerându-l un teribil viciu ce falsifică
senzualitatea sădită cu alt rost de către Dumnezeu în firea omului. Pe lângă
faptul că acest păcat schimbă fundamental structura conştiinţei, afectându-l
psihic pe tânărul prins de acest viciu,această patimă,dacă nu este curmată la
timp şi vindecată prin harul Sfintelor Taine, lasă urmări grave în viaţa
tinerilor .Astfel ,ei îşi schimbă întreg ritmul intim biologic şi nu mai sunt
capabili de o relaţie firească în cadrul căsătoriei. Pe un astfel de
tânăr,părintele îl numea ,,tânăr-bătrân”:,,Presupunem că un copilandru,la
primele anunţări ale instinctelor,cade în viciul onaniei. Nu-l află părinţii,face
excese,e din ce în ce mai retras,mai tăcut,mai obosit;…memoria-scoarţa
cerebrală a minţii e atinsă;mintea nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din
sectorul respectiv,încleştat de viciu. Cu alte cuvinte,mintea tâmpeşte şi încă
repede;imaginaţia nu mai e vioaie,nu-i mai place joaca,parcă e bătrân.”Părintele
atrăgea atenţia că înclinaţia excesivă spre păcatele trupeşti ce se manifestă
la tineri se datorează şi lipsei de înfrânare a părinţilor. Astfel,părintele accentua
foarte mult că femeia,în timpul când este însărcinată şi chiar în perioada
alăptării trebuie să trăiască în înfrânare cu bărbatul ei. În primul rând
pentru că apărând o viaţă, legătura trupească nu-şi mai are finalitatea ei
firească, iar în al doilea rând pentru că tot ceea ce trăieşte mama în timpul
sarcinii se transmite copilului care se naşte. De aici această înclinaţie tot
mai puternică şi mai precoce a copiilor şi tinerilor spre sexualitate,pentru că
au crescut cu o încărcătură hormonală excesivă care s-a întipărit în firea lor.
,,Abia un bărbat,zice părintele,care are cap pe Hristos,va
fi în stare să-şi înfrângă pornirile pervertirii şi să păzească netulburat,în
vremea cuvenită,mugurele vieţii,de la rodire până la desprinderea deplină de
sânul mamei.”
În ceea ce
priveşte relaţiile conjugale,Părintele avea o expresie în stilul său sintetic:,,nici
abuzul,nici refuzul”. Abuzul îl păgubeşte în special pe bărbat,iar refuzul pe
femeie,care are nevoie de completare endocrină prin bărbat.
Părintele Arsenie
sublinia foarte mult că neînţelegerile din familie îşi au izvorul tot în
păcate,în patimi, spunând că ,,vrajba din casă” vine din :
1)
Căsătoria începută cu stângul, adică cu
desfrânare - în loc să fie pus harul lui Dumnezeu la începutul vieţii comune
este pus păcatul,lucru pe care îl vedem şi în ziua de azi până la măsura în
care e considerată o normalitate.
2)
Se trăieşte fără Cununie- adică fără
binecuvântarea lui Dumnezeu şi harul Tainei,fără de care situaţiile de criză
din familii se transformă adesea în tragedii; de aceea ,spunea părintele: ,,toţi
trebuie să intre în cuminţenie şi să se legiuiască(să se cunune)”.
3)
Se trăieşte în curvii(în desfrânări)
nemărturisite,fie dinainte de căsătorie,fie după,în afara căsătoriei; astfel, au
intrat într-o casă nouă (familia), dar cu o pecete drăcească şi nu s-au scăpat
de ea prin spovedanie.
4)
Lăcomia de avere,căsătorii făcute din interes,
despre care părintele spunea că ,,sfârşesc cu vrajbă şi spargerea casei”.
5)
Nepotrivirea de vârstă - aşa cum vedem tot mai
des în zilele noastre, între bărbaţi în vârstă,dar bogaţi, şi femei tinere. Când
la bază nu e dragostea, ci la unul pofta de plăcere, iar la celălalt pofta de
avere, căsătoria nu ţine.
6)
Nepurtarea de grijă de cele sufleteşti, negrija
pentru spovedanie , împărtăşanie şi rânduielile Bisericii şi de aceea ,zice
părintele,în acea casă nu e linişte.
7)
Lipsa postului pentru că,,plin de fiere
fiind, din cauză că nu posteşti,te umpli de mânie şi sar în cap unii la alţii”.
8)
Lipsa de înfrânare în viaţa de familie; aici
părintele întreabă retoric:,,cum desfrânează soţii fiind legitimi şi cununaţi?-
pentru că nu mai ţin seama de miercuri,vineri,de zilele postului şi de
sărbători;nu mai ţin nici o rânduială şi atunci bate Dumnezeu neorânduiala ca
să se facă rânduială”.
Copilărie şi sfinţenie
Părintele
spunea că Iisus i-a găsit pe copii modelul sufletului deschis spre Dumnezeu
pentru că ei ,deşi nu înţeleg nimic,cred totul şi pun întrebări uimitoare de
credinţă. Pentru copii existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru
de la sine înţeles.Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte:copilărie şi
sfinţenie.
Părintele
îndemna stăruitor la naşterea de prunci aşa cum vin ei prin voia lui
Dumnezeu:,,Să vă doriţi copii de la
început,din tinereţe până nu v-aţi hodorogit de grijile vieţii şi de alte
păcate…”
Împlinind
rânduielile lui Dumnezeu nu se ajunge la:
1)
Crima de avort-care este mai mare decât simpla
crimă spune părintele ,pentru că se face împotriva unui copil fără apărare. Părintele
spunea că azi Irod s-a multiplicat, flagelul avortului crescând până la
dimensiunea de genocid,cu urmări grave asupra familiei şi a neamului,şi din
această cauză noi,românii, vom ajunge să fim stăpâniţi de alţii.
,,Ascultaţi
cu luare aminte:sângele lor cere răzbunare…nu vei avea bucurie nici de la
ceilalţi copii pe care i-ai lăsat în viaţă ci numai plâns şi jale”
,,Te
sfătuieşte bărbatul să avortezi?;sfatul e ucigaş,nu-l asculta,ci mai bine rabdă
să fii alungată din casă şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părărsi.”
Părintele făcea referire adeseori la
asceza vieţii conjugale. Aşa cum căsătoria poate fi batjocorită prin desfrâu şi
ferire de copii,aşa ea poate fi ridicată şi spiritualizată prin înfrânare
atunci când anumite pricini ale vieţii de familie(întemeiate iar nu
inventate),împiedică venirea copiilor după fire :,,Vrei copii puţini ?,nu
lăsa bărbatul să se atingă de tine;însă ca să puteţi face asta trebuie să vă
înfrânaţi cu postul,iar eu zic cu foamea,pentru că trupului nu-i pasă dacă ne
duce în fundul iadului”
2)
Nu se ajunge la blestemăţia feririi de
zămislire-care duce la boli grave.
3)
Nu se ajunge la fărădelegea desfrânării despre
care părintele spunea:,,Nu apăraţi dresfrânarea căci nu are nici o
apărare;ea nu întreţine,ci mai curând sau mai târziu macină dragostea dintre
soţi şi duce la ură şi răzbunare,ca orice păcat.
Părintele spunea apoi că în firea femeii este sădită
normalitatea naşterii de la trei copii în sus,astfel organismul femeii curăţindu-se
şi scăpând de boli grave. La fel în ceea ce priveşte alăptarea, părintele
sublinia importanţa ei spunând:,,Nu vrei
să alăptezi copii,vei alăpta cancer!”
Ridicarea căsătorie la înălţimea de Taină
Aflând şi înţelegând tot ceea ce spunea
părintele Arsenie Boca despre viaţa de familie am putea fi ispitiţi de gândul
că sunt exigenţe prea mari pentru neputinţele şi viaţa noastră de azi. Trebuie
să spunem însă faptul că părintele Arsenie Boca a vorbit întotdeauna deschis,
prin dimensiunea providenţială şi profetică a misiunii sale; nu degeaba era
numit,,omul lui Dumnezeu”. Părintele nu a ascuns rănile familie ci le-a
descoperit în toată gravitatea lor pentru ca apoi să lucreze,cu timp şi fără
timp la vindecarea lor. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate duce o viaţă de
familie adevărată care să dea ,,odrasle pentru Dumnezeu” şi să fie ,,motorul”
de regenerare a neamului; dar totul devine posibil prin însuşirea unei
concepţii de viaţă creştine şi practicarea ei.
Părintele spunea că singura scăpare din
lanţurile patimilor este pocăinţa şi ridicarea căsătoriei din desfrâu la
înălţimea pe care Dumnezeu a pus-o: cea de Taină. Astfel,părintele spunea:,,Căsătoria
nu este aprindere de trupuri ci chip al unirii sufletului cu Dumnezeu.”
,,Unde căsătoria e doar aprindere de trupuri vine ura şi
vrajba,dar unde cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi
unirea trupească şi aduce roade după Dumnezeu:copii curaţi şi care trag spre El”
Pentru a evita consecinţele unei
vieţi secularizate şi de-sacralizate ,familia trebuie să iasă din determinismul
biologic şi economic în care se adânceşte. Familia creştină nu-şi poate păstra
identitatea decât integrată în viaţa Bisericii,încercând , cu alte cuvinte,să
facă din Biserică a doua casă, iar din casă a doua Biserică.
Timpul în care trăim ,cu toate
provocările lui, nu se prezintă ca o fatalitate peste libertatea noastră,dar e
bine să fim conştienţi că ,,lupta cea mare” se dă în familie,care este icoana
vie a Bisericii. Aici se decide dacă vremurile pe care le trăim schimbă menirea
familiei creştine,sau dacă dimpotrivă, şi timpul în care, prin voia lui
Dumnezeu, am venit în existenţă, este sfinţit,transfigurat iar apoi trăit ca
timp al lui Dumnezeu.
Să
punem aşadar în toată vremea început bun în viaţa noastră şi vorba părintelui
Arsenie Boca:
,,Nu se poate
să nu se poată!”
Pr.
Alexandru Letea
Surse bibliografice :
- Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Episcopiei Ortodoxe a Aradului, 2004.
- Părintele Arsenie Boca,Cuvinte vii,Editura Charisma,Deva,206.
- ***,Părintele Arsenie Boca,mare îndrumător de suflete din sec.XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002.
- Dimitra Gauti, D.Kokkinou, Criza familiei, traducere din lb.greacă de Pr.Şerban Tica, Editura Sofia, Bucureşti, 2011.
- Pr.Letea Alexandru, Postmodernismul şi familia,(lucrare de disertaţie),Arad,2005.
