marți, 24 mai 2016

Tinerii Parohiei Brad 1 premiaţi la Patriarhia Română

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, tinerii Parohiei Brad 1 au participat în zilele de 20 şi 21 mai 2016 , la premierea Concursului Naţional ,,Biserica şi Şcoala din sufletul meu", care a avut loc la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. În cadrul acestui Concurs, la care au participat aproximativ 100.000 de elevi în întreaga ţară,Parohia  Brad 1,prin Centrul Cultural-Misionar pentru tineri ,,Preot Ilarion V.Felea", în colaborare cu Şc. Gim. ,,M.Sântimbreanu" din Brad, a obţinut premiul I la faza eparhială cu proiectul intitulat : ,,Biserica şi Şcoala, stâlpi de lumină ai spiritualităţii româneşti".
Manifestările de la Patriarhia Română au debutat vineri, 20 mai la ora 17 la Palatul Patriarhiei,fiind prezentat conceptul Concursului şi făcându-se vizionarea unui film cu proiectele câştigătoare din fiecare Eparhie, moment urmat de o sesiune foto.
A doua zi, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena(hramul istoric al Catedralei Patriarhale), elevii, îmbrăcaţi în costume naţionale şi însoţiţi de preoţii şi profesorii coordonatori, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către Părintele Patriarh Daniel, înconjurat de către un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, elevii , împreună cu coordonatorii lor, au fost premiaţi de către Patriarhul României care i-a felicitat pentru râvna depusă şi i-a îndemnat să lucreze  pe mai departe în ogorul Bisericii.
Evenimentele festive s-au încheiat cu vernisajul expoziţiei de icoane şi dejunul festiv.
Participarea la această premiere a prilejuit tinerilor Parohiei Brad 1, participanţi la Concurs, bucuria de a vizita mănăstiri sau obiective culturale sau turistice importante: mănăstirea Cozia, biserica Drăgănescu, Muzeul Naţional de Artă, mănăstirea Radu Vodă, biserica Bucur, mănăstirea Curtea de Argeş, salina Ocnele mari.

Pr. Alexandru Letea