miercuri, 6 iunie 2012

Arhetip, tradiţie şi modernitate în arta iconografică transilvăneană


În zilele de 24 şi 25 martie 2012 s-a desfăşurat la Brad un amplu eveniment intitulat ,,Arhetip, tradiţie şi modernitate în arta iconografică transilvăneană”. Evenimentul, realizat sub patronajul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a fost organizat de către Parohia ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului” din Brad, în colaborare cu grupul ,,Sf. Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, având ca parteneri Protopopiatul Brad, Primăria şi Consiliul local al municipiului Brad, Casa de Cultură a municipiului Brad, Academia de muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, şi Secţia de conservare şi restaurare din cadrul ,,Universităţii de Arte Plastice” din Cluj-Napoca.
Evenimentul a debutat în ziua de 24 martie la ora 11 la Casa de Cultură a municipiului Brad cu vernisajul expoziţiei de icoane. Ineditul expoziţiei a constat în îmbinarea în cadrul acesteia a icoanelor vechi (pe sticlă şi pe lemn) aduse de la Parohia Curechiu cu icoane contemporane realizate de membri grupului ,,Sf. Ioan Damaschin”. S-a subliniat importanţa arhetipului în arta bisericească (arhitectură, icoane,muzică) şi necesitatea recunoaşterii şi promovării valorilor autentice ale Ortodoxiei reprezentate de arta eclesială bizantină ce o regăsim în icoane, arhitectură şi muzica psaltică. S-a demonstrat vizual, ca un arc peste timp, că arhetipul bizantin s-a păstrat nealterat în fondul său, de la icoanele vechi (ce au fost expuse) până la icoanele contemporane realizate în stil bizantin. Momentul a fost întregit de un concert de muzică psaltică susţinut de membri grupului ,,Sf.Ioan Damaschin”, însoţit de valoroasele prelegeri ale Conf. Univ. Dr. Elena Chircev, decanul Academiei de muzică ,,Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Pr. Alexandru Letea, parohul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Brad a mulţumit partenerilor împreună cu care a fost organizat evenimentul şi colaboratorilor ce au sprijinit această acţiune, respectiv Mănăstirea Crişan şi Parohia Curechiu. Părintele Diac. Florin Dobrei, consilierul cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei a prezentat un mesaj din partea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Gurie şi a subliniat importanţa evenimentului. Părintele Protopop Ioan Jorza a concluzionat subliniind legătura armonică şi indispensabilă dintre cele trei arte eclesiale: arhitectură, pictură şi muzică.
Evenimentul a continuat seara, la Catedrala brădeană, unde în prezenţa unui număr mare de credincioşi un sobor de preoţi a săvârşit slujba de priveghere la Praznicul Buneivestiri, începând cu ora 19. Credincioşii care au participat la slujbă au avut ocazia să se închine la o copie după icoana Maicii Domnului ,,Triherusa” şi la racle cu părticele din sfintele moaşte ale Sf. Ier. Nicolae, Sf. Luca al Crimeii, Sf. Mc. Ecaterina, Sf. Epictet şi Astion, Sf. Mucenici de la Niculiţel, Sf.Nectarie, Sf. Mc. Pantelimon, Sf. Împ. Constantin şi Elena.
A doua zi, 25 martie, de Bunavestire, Catedrala brădeană s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi ce au venit să participe la Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, Prea Cucernicul Părinte Călin Felecan de la Paraclisul ,,Sf.Stelian” al Spitalului Judeţean din Cluj-Napoca, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a reliefat importanţa şi semnificaţia Praznicului Buneivestiri şi însemnătatea postului ca şi ,,călătorie spre Înviere”. Acelaşi grup psaltic, ,,Sf.Ioan Damaschin” a dat răspunsurile la strană în timpul Sfintei Liturghii.
Putem spune că ecoul întregului eveniment în viaţa Parohiei Brad I a fost deosebit precum şi impactul cultural pentru municipiul Brad. Putem mărturisi după toate cele trăite în cele două zile că :
,,Teologia Îl arată pe Cel necuprins
Icoana pe Cel nevăzut
Cuvântul şi cântarea pe Cel negrăit !”



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu