Viaţa de familie în gândirea părintelui Arsenie Boca

               ,,Cuvintele sfinţilor sunt cuvintele lui Dumnezeu nu ale oamenilor”

                                                                                            ( Sf. Simeon Noul Teolog)

                                       Familia-chemare spre desăvârşire

       ,,Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”…

….iar noi l-am făcut pe Dumnezeu după chipul nostru!

Familia….., o lume mică, dar care pune în lucrare cele mai importante şi active puteri umane. În cadrul ei se realizează comuniunea ce ne deschide spre veşnicie. Familia nu este doar primul nucleu al organismului social, centrul vieţii umane, ci şi o realitate de a cărei moralitate şi sfinţenie depinde binele întregii societăţi. Aici, în familie, se realizează sensul autentic al căsătoriei care este legătura permanentă a soţilor cu Hristos.

Referatul biblic din primul capitol al Sfintei Scripturi ne arată că prima familie apare ca şi chip al lui Dumnezeu şi cunună a întregii creaţii: ,,Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facere 1,27). Crearea omului după chipul lui Dumnezeu înseamnă întruparea modelului treimic în fiinţa umană. Prin cădere, bărbatul şi femeia au pierdut însă vocaţia eclesială a relaţiilor dintre ei. Ei se vor îndrepta din acest moment spre o unitate biologică dar şi spre o speranţă a mântuirii. Această nădejde s-a împlinit prin Mântuitorul Iisus Hristos, care nu numai că restaurează familia în condiţia sa originară dar o şi ridică la nivel de Taină, şi îi dă vocaţia de a fi ,,Biserica din casă”.

Dincolo de aceste adevăruri etern valabile, putem observa că societatea contemporană aduce numeroase şi serioase provocări pentru familie .Sunt numeroşi factori care au contribuit la slăbirea vieţii de familie în societatea de azi: libertinajul,extinderea prostituţiei, practicarea avorturilor, căsătoria privită individualist şi hedonist, aşezată pe principiul sterilităţii sistematice, adulterul, divorţul. Toate acestea nu sunt decât părţi componente ale unui sistem complet ce ruinează familia românească din interior şi din exterior. Din interior prin trădarea iubirii şi a sfinţeniei iar din exterior prin însuşirea modelelor străine. Familia ajunge astfel să trăiască doar în cele două dimensiuni:biologică, prin care se face un adevărat cult al trupului şi economică, care ajunge să acapareze întreaga viaţă. Mulţi caută ,,refugiu” în starea materială, încercând astfel să suplinească lipsa comuniunii sufleteşti şi neîmplinirea în viaţa de familie. Astfel se poate observa astăzi o adevărată ,,boală a căutării fericirii”. Modelul ,,convieţuirii libere” promovat asiduu astăzi, propune un mod de viaţă în care copiii nu mai sunt văzuţi ca dar şi binecuvântare a lui Dumnezeu, ci ca o grijă şi responsabilitate în plus. Astfel, familia în înţelesul ei clasic nu mai este văzută ca ,,dătătoare de fericire” ci ca o formă de convieţuire care-ţi complică viaţa şi-ţi strică planurile.

        Aceste coordonate ale societăţii contemporane,urmărite ca definitorii pentru omul de azi, au consecinţe serioase asupra familiei dintre care amintim:

1)        supraevaluarea carierei profesionale şi a stării materiale în detrimentul realizării unei familii. Căsătoria este astfel amânată foarte mult, fapt ce duce la nefireşti ,,crize lăuntrice”.

2)        Desconsiderarea ideii de căsătorie şi familie, văzute ca o piedică în calea realizării individuale.

3)        Normalizarea desfrâului încă din perioada adolescenţei; educaţia sexuală care se face prin unele instituţii nu îl responsabilizează moral pe tânăr ci-l învaţă modalităţi de protejare şi contracepţie, înlăturându-se astfel noţiunea de păcat.

4)        Trăirea vieţii conjugale fără dimensiunea iubirii care ,,înalţă şi mântuieşte”,într-o existenţă înclinată senzualismului împlinit prin sterilitate voită.

5)        Scoaterea căsătoriei din dimensiunea ei de responsabilitate şi înlăturarea caracterului de jertfă prin contracepţie şi avort.

6)        Limitarea naşterii de copii şi transformarea lor(sau tot mai des a unicului   copil),în instrumente de satisfacere afectivă în mod egoist.

7)        Orientarea spre ,,convieţuiri libere”sau, dacă există formal familia,spre mentalitatea care acceptă libertinajul celuilalt.

8)        Apelarea la tehnici de procreaţie clinic asistată în cazul cuplurilor ce nu pot avea copii, fără poziţionarea duhovnicească necesară şi fără înţelegerea serioaselor probleme etice care decurg din acestea.

9)        Imposibilitatea rezolvării perioadelor de criză din viaţa de familie ,fapt ce duce la divorţ şi ,,disoluţia familiei”.

Văzând şi cunoscând toate acestea înţelegem de ce,Părintele Arsenie Boca,marele duhovnic al neamului,s-a aplecat cu atâta stăruinţă asupra vieţii de familie. Părintele a încercat în permanenţă să ne facă conştienţi că familia poate fi ,,motorul” de regenerare a neamului,dacă are o concepţie de viaţă creştină şi dacă este integrată şi ancorată în viaţa Bisericii. Părintele nu a fost doar medicul ce a pus diagnosticul pentru ,,bolile familiei” ci şi chirurgul care  a tăiat adânc, dar părinteşte, în rănile sufleteşti.     

                           Patimile părinţilor şi…

                                                                  ….lanţurile copiilor

Gheorghiţă este un copil din lumea satului românesc. O lume frumoasă, dar întunecată tot mai mult de patimi. Privită din afară, viaţa lui poate părea senină. Trăieşte, mănâncă , se joacă, într-un mediu relativ sănătos, păstrat oarecum ferit de agitaţia vieţii cotidiene urbane. Dar pe chipul lui nu se poate citi nici bucuria, nici mulţumirea. El poate fi copilul despre care spunea părintele Arsenie că întrebat fiind de un învăţător cum îl cheamă i-a răspuns că îl cheamă Satana, că locuieşte în iad şi că tatăl lui este diavolul. Acestea pentru că aşa auzea în permanenţă în familia lui ,în certurile interminabile între mama sa nervoasă şi sătulă de o viaţă mizerabilă  şi tatăl beţiv şi înjurând în permanenţă. Un răspuns înfricoşător care ne-ar putea duce cu gândul că această povestioară, pe care părintele Arsenie o relata, este doar una pietistă, izvorâtă din dorinţa moralizatoare de a combate viciile ce stăpânesc multe dintre familiile satului românesc. Viaţa ne arată însă că această povestioară se bazează pe o realitate crudă, că dincolo de lumea frumoasă,încărcată de spiritualitate şi tradiţii, a satului românesc există lumea patimilor ce stăpânesc ,,cârma minţii”. Acestea fac din familia ce ar trebui să fie ,,mica Biserică”, un mediu în care copiii cresc înlănţuiţi între ereditatea împovărătoare şi mediul intoxicat de păcate. Ne face să credem că Gheorghiţă are multe nume şi este multiplicat în lumea familiei de azi.

George este un băiat care trăieşte într-un oraş mare, într-o familie cu stare materială destul de bună. Şi lumea lui, ca şi cea a lui Gheorghiţă, privită superficial, poate părea ideală. Are tot ce-i trebuie,mai puţin ce este mai important: dragostea şi atenţia părinţilor săi,care sunt extrem de ocupaţi cu joburi bine plătite, dar care le răpesc mult timp. El este singur la părinţi, iar aceştia i-au cumpărat tot timpul lucruri noi,încercând să suplinească astfel lipsa lor. Dar pe George acestea demult nu-l mai bucură; pe chipul său se poate citi o tristeţe profundă care strigă după ajutor. Ce păcat însă că părinţii sunt atât de ocupaţi încât îl văd doar dimineaţa devreme şi seara înainte de culcare! George şi-a făcut o lume a lui, în care se închide tot mai mult pe zi ce trece. Din această lume iese rareori, încercând să se salveze de ceva ce nu înţelege dar simte că nu e bine. El poate fi copilul care auzind  cât de preţios este timpul tatălui său,şi cât câştigă în fiecare oră,crezând că şi dragostea trebuie cumpărată,şi-a strâns bani, a mers la tatăl său într-o seară şi i-a spus:,,Tată,am strâns bani; acum îmi vinzi o oră din timpul tău?”

Bineînţeles că mai există şi al treilea copil, senin şi fericit, al celui care prin darul lui Dumnezeu, are parte de o familie binecuvântată,care nu fără greutăţi, dar cu credinţă, trece peste încercările vieţii. Astfel de copii ne dorim toţi. Dar ca să avem adevărate  ,,odrasle pentru Dumnezeu” e nevoie de o viaţă autentic creştină, la care ne îndeamnă şi părintele Arsenie Boca.

                                             Rănile familiei contemporane

Mulţi poate ar spune că Părintele Arsenie Boca , fiind monah, nu cunoştea realităţile şi greutăţile vieţii de familie. Dar el le cunoştea foarte bine, cu mintea dreaptă şi luminată de harul lui Dumnezeu, care l-a ajutat să vadă rănile familiei, cauzele lor şi să dea medicamentul potrivit fiecăruia. Ştiind că multe probleme provin din viaţa de familie, Părintele a vorbit despre căsătorie şi despre problemele ei, despre bucuriile şi durerile pe care le poartă. El a pus, la fel ca Sf. Ioan Gură de Aur odinioară, icoana lui Hristos deasupra patului conjugal,icoană pe care perechea o scosese(la propriu şi la figurat),încercând să fugă de ochiul Domnului,ca şi cum Cel care a dăruit Nunta,nu poate privi cum e trăită ea. Şi astfel se ajunge la neînţelegeri iraţionale,vinovăţii vinovate,viaţă necuviincioasă, care se materializează într-o depărtare de Hristos şi de sfinţii Săi.

            Căsătoriile se fac în afara Raiului dar au ca ţintă finală Raiul. Când se uită aceasta(sau nu se ştie),ele ajung pline de plâns,de osteneală oarbă; căutarea mulţimilor de plăceri care sfârşesc într-o mulţime de chinuri şi iarăşi fuga la plăceri pentru a uita de chinuri.

            Suntem azi licenţiaţi în multe, avem multe reuşite la activ,dar eşuăm în marele teme ale vieţii. Strigăte,certuri,răceală,nesiguranţă,egoism,indiferenţă,care toate converg în ură şi răutate. O depărtare ca o prăpastie de mare de vreme ce fiecare membru al familiei îşi trăieşte propria lui viaţă,teribila şi dureroasa singurătate în doi!

            Şi copiii? Cine să plângă pentru ei? Răniţi în adâncul sufletului lor,care vor să fugă de tot şi de înşişi şi aşa ajung să se îmbete,să se drogheze,să desfrâneze,iar noaptea fug de întuneric în pseudo-luminile cluburilor. Fug pentru că lumina dinlăuntru e palidă,candela sufletului abia mai pâlpâie,dacă nu cumva este stinsă. Copii orfani, cu părinţi în viaţă…

            Bogăţia şi foametea în aceeaşi casă. Bani care la început s-au cheltuit pe petreceri,vacanţe,podoabe,maşini,se împart apoi pe procese şi pensii alimentare. O lume de care toţi suntem nemulţumiţi dar pe care puţini se luptă să o schimbe; pentru că schimbarea trebuie să înceapă cu noi înşine!

            O lume în care,aşa cum spunea autorul ,,Paradoxului vremurilor noastre” avem:

Clădiri mai mari dar suflete mai mici,

Autostrăzi mai largi,dar minţi mai înguste,

Case mai mari , dar familii mai mici,

Case mai frumoase dar cămine destrămate,

Cheltuim mai mult dar ne bucurăm mai puţin,

Avem mai multe venituri dar şi mai multe divorţuri,

………………………………………………………

am învăţat cum să ne câştigăm existenţa dar nu cum să ne facem o viaţă,

am adăugat ani vieţii dar nu viaţă anilor,

ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile,

am ajuns până pe lună şi înapoi,dar avem probleme când trebuie să trecem strada pentru a-l cunoaşte pe un vecin.

                   

        Părintele Arsenie nu a făcut o teologie sistematică a vieţii de familie ci a răspuns problemelor concrete cu care se confrunta ca duhovnic. Cu toate acestea nu a ezitat să exprime principii de viaţă care au izvorul în Sfânta Scriptură şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi. Principiile pe care le exprima erau întotdeauna bine argumentate şi explicate pe înţelesul tuturor,folosindu-se de ajutorul ştiinţelor profane(medicină,artă etc.), pe care le folosea întotdeauna în complementaritate cu adevărurile perene evanghelice. De altfel el însuşi spunea:,,În ştiinţă este savantul care sondează necunoscutul prin teorii pe care apoi le verifică; în credinţă este sfântul, care are alte mijloace de aflare a adevărului. Sfântul nu cercetează. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care savantul nu o poate prinde niciodată.”

        Părintele vorbea cu siguranţa celui care ştie că este un transmiţător al unui mesaj care vine de dincolo de el. De altfel,după mărturia multor oameni care l-au întâlnit şi ascultat,Părintele afirma adesea:,,Eu nu vă spun de la mine,ci ceea ce mi se dă să vă spun,aceea vă vorbesc”.Şi poate de aceea miile de oameni îl căutau,pentru că Părintele le oferea Evanghelia pusă în fapte,tradiţia Biserici transpusă în actualitatea vieţii cotidiene.

        Dincolo de toate acestea, trebuie evitat riscul de a-l face pe Părintele susţinător exclusiv al unor idei sau curente;cuvintele şi ideile lui nu trebuie scoase din contextul în care au fost spuse. Dincolo de principiile fundamentale pe care nu a ezitat să le exprime(de exemplu în ,,Ereditate şi Spirit” din ,,Cărarea Împărăţiei”),părintele dădea soluţii concrete pentru situaţii particulare. A lua aceste soluţii şi a le aplica într-o regulă generală pentru toate familiile înseamnă a cădea în greşeala celor doi ucenici din Pateric care s-au mirat că la aceeaşi întrebare despre lupta cu gândurile, un Avvă le-a dat soluţii total diferite. Părintele exprima principii dar nu trata după şabloane. De aceea sfaturile date unor familii nu se potrivesc altora,pentru că fiecare are propria viaţă şi context diferit al existenţei.

        Deloc uşoară este apoi exprimarea raportului dintre ereditate şi viaţa spirituală în concepţia Părintelui Arsenie Boca. Citim anumite rânduri în care avem impresia că ereditatea este total dominantă. În aceste cazuri Părintele încerca să-i responsabilizeze pe oameni referitor la legătura dintre păcate(patimi) şi necazurile care vin în viaţă,vorbind desluşit despre suferinţele pe care le au copiii pentru păcatele părinţilor, despre necazurile ce se concentrează în viaţa unui copil din cauză că ceilalţi n-au fost lăsaţi să vină pe lume;despre tarele întipărite în codul genetic al celui ce se naşte,defecte care vin din moştenirea ereditară şi exemplele sunt numeroase. Pe de altă parte,tot Părintele Arsenie este cel care vorbeşte despre importanţa covârşitoare a trăirii unei vieţi autentic creştine şi care poate, să schimbe chiar şi codul genetic, refăcând şi vindecând ,,linia neamului”.De altfel ,chiar ultimele cercetări ale geneticii vorbesc despre posibilitatea schimbării codului genetic. Ereditatea nu fixează poziţii fatale,din care nu putem ieşi,ci stabileşte limite,mai mult sau mai puţin fixe,pe care omul,prin conlucrare cu harul lui Dumnezeu le poate schimba. Părintele numea sugestiv limitele fixate de ereditate ,,înghesuire”,din care nu ne putem elibera decât printr-o viaţă spirituală autentică:

,,Ieşirea din înghesuirea aceasta nu e cu putinţă decât trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi,trăind învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei,ceea ce face cu putinţă lui Dumnezeu să scoată afară,prin mecanismul eredităţii,neghina recesivă….Puterea credinţei,amplificată de puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu,are influenţă nebănuit de mare asupra eventualelor noastre infirmităţi.”

Cu alte cuvinte,Părintele Arsenie Boca exprimă clar ideea că o ereditate deficitară nu te predispune automat la pierzare. Depinde de  ce faci tu cu ceea ce ai primit de la părinţi.

,,E cu putinţă despovărarea de sub o moştenire mizerabilă? Da, e cu putinţă,cu preţul şi osteneala unei vieţi curate!”De multe ori însă haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia. Nu întâmplător părintele Arsenie avertiza:,,A denatura firea e uşor,mult mai greu este să scoţi denaturarea introdusă în fire.”

                   

                         În turma lui Epicur…

                                                  …sau în turma lui Hristos

Un alt aspect foarte important pentru a înţelege viziunea părintelui Arsenie faţă de familie este relaţia trup-suflet. Astfel ,părintele spunea:,,Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit;…după încetarea trupului,poftele,stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup în suflet,stârnesc în sufletul despărţit de trup o văpaie de pofte ,care-l muncesc cel puţin tot atâta cât l-ar chinui setea până la moarte pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă”

Patimile, care la început se nasc în suflet,se imprimă apoi prin făptuirea lor trupească din nou în suflet,care nu scapă de chinuirea lor nici după moarte,dacă nu s-a îndreptat şi curăţit în timpul vieţii. Astfel,părintele Arsenie spunea:,,Un iubitor de argint,un lacom de avere,un lacom de mâncare,un beţiv,un curvar,nu scapă de tirania poftelor sale,ci acestea îl chinuiesc fără sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute(lipsind trupul),iar conştiinţa îi strigă mereu pedeapsa lui Dumnezeu şi zădărnicia suferinţelor sale.”

        Părintele Arsenie Boca nu dispreţuia trupul, ci condamna viaţa trupească lipsită de dimensiunea spirituală. Expresii de genul :,,fiecare ducem un ateu în spate,un necredincios-trupul nostru”sau: ,,temniţa trupului”,pe care părintele le folosea adesea,trebuie analizate în contextul în care au fost spuse,pentru că tot părintele susţinea că de la starea  animalică, se poate ajunge la a-l face pe trup ,,templu al Duhului Sfânt”(vezi 1 Cor.3,16), dar numai printr-o luptă ce ţine de cele mai multe ori o viaţă întreagă.

        Un alt aspect pe care părintele îl accentua foarte mult este că omul poate să modifice natura instinctelor (legi fundamentale sădite de Dumnezeu) în două sensuri:

1)      înspre dereglarea lor- devenind patimi

2)      înspre convertirea şi sublimarea lor prin nevoinţă- în virtuţi

Instinctele dereglate prin otrava păcatului devin:

- instinctul de nutriţie(hrănire) devine patima lăcomiei sau a beţiei

- instinctul de proprietate devine patima avariţiei şi a hoţiei

- instinctul de reproducere devine patima desfrânării

- instinctul de dominaţie devine patima trufiei

Deci un instinct sădit ca lege de existenţă a firii devine patimă prin libera voinţă a omului, pentru că numai omul vrea să despartă rostul instinctului de plăcerea care-l însoţeşte,alegând plăcerea şi refuzându-i rostul.

        Este cu putinţă însă lucrarea instinctelor în virtuţi prin cenzura raţiunii şi mărturia conştiinţei,care, dacă lucrează cum trebuie, atrag harul lui Dumnezeu. Aici apare legătura fundamentală  între concepţia de viaţă şi existenţa biologică a omului,pentru că,spunea părintele Arsenie Boca, când ai o concepţie de viaţă creştină nu se mai produce excesul de hormoni care să te desfrâneze şi să te dezechilibreze.,,Concepţia de viaţă este aceea în care te integrezi trup şi suflet. Aceasta va frâna producerea excesivă a hormonilor şi va echilibra sistemul endocrin”.Se modifică astfel structura celulelor întregului corp şi se armonizează cu concepţia de viaţă pe care o ai,şi pe care,foarte important,o practici.

                                  Rosturile familiei şi durerile ei

        ,,Când familia nu va mai fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare sălbatice,destrăbălate.”

        Părintele Arsenie Boca susţinea că o căsătorie creştină nu se poate constitui decât între creştini convinşi. Dar pentru aceasta este nevoie de o viaţă curată care implică păstrarea castităţii până la căsătorie atât pentru băieţi cât şi pentru fete. Despre acest lucru părintele spunea că e ,,o minune ce este şi cu putinţă şi de trebuinţă”.Iar dacă nu este păstrată curăţia este nevoie de pocăinţă autentică şi schimbarea vieţii,pentru a nu duce cu tine în viaţa de familia povara păcatelor tale şi pe care apoi le întipăreşti în urmaşii tăi.

        Pregătirea pentru căsătorie începe din copilărie. Părintele atrăgea atenţia adesea asupra păcatului desfrânării care omoară,ca şi beţia, milioane de celule nervoase şi îi fac pe tineri ,,fleşcăiţi,fără vlagă” şi incapabili de jertfa necesară în căsătorie. Păcatul malahiei pe care societatea modernă prin anumite ramuri ale ei îl consideră o normalitate pentru tineri şi o ocazie de autocunoaştere, era condamnat de către părintele Arsenie Boca, considerându-l un teribil viciu ce falsifică senzualitatea sădită cu alt rost de către Dumnezeu în firea omului. Pe lângă faptul că acest păcat schimbă fundamental structura conştiinţei, afectându-l psihic pe tânărul prins de acest viciu,această patimă,dacă nu este curmată la timp şi vindecată prin harul Sfintelor Taine, lasă urmări grave în viaţa tinerilor .Astfel ,ei îşi schimbă întreg ritmul intim biologic şi nu mai sunt capabili de o relaţie firească în cadrul căsătoriei. Pe un astfel de tânăr,părintele îl numea ,,tânăr-bătrân”:,,Presupunem că un copilandru,la primele anunţări ale instinctelor,cade în viciul onaniei. Nu-l află părinţii,face excese,e din ce în ce mai retras,mai tăcut,mai obosit;…memoria-scoarţa cerebrală a minţii e atinsă;mintea nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv,încleştat de viciu. Cu alte cuvinte,mintea tâmpeşte şi încă repede;imaginaţia nu mai e vioaie,nu-i mai place joaca,parcă e bătrân.”Părintele atrăgea atenţia că înclinaţia excesivă spre păcatele trupeşti ce se manifestă la tineri se datorează şi lipsei de înfrânare a părinţilor. Astfel,părintele accentua foarte mult că femeia,în timpul când este însărcinată şi chiar în perioada alăptării trebuie să trăiască în înfrânare cu bărbatul ei. În primul rând pentru că apărând o viaţă, legătura trupească nu-şi mai are finalitatea ei firească, iar în al doilea rând pentru că tot ceea ce trăieşte mama în timpul sarcinii se transmite copilului care se naşte. De aici această înclinaţie tot mai puternică şi mai precoce a copiilor şi tinerilor spre sexualitate,pentru că au crescut cu o încărcătură hormonală excesivă care s-a întipărit în firea lor.

,,Abia un bărbat,zice părintele,care are cap pe Hristos,va fi în stare să-şi înfrângă pornirile pervertirii şi să păzească netulburat,în vremea cuvenită,mugurele vieţii,de la rodire până la desprinderea deplină de sânul mamei.”

        În ceea ce priveşte relaţiile conjugale,Părintele avea o expresie în stilul său sintetic:,,nici abuzul,nici refuzul”. Abuzul îl păgubeşte în special pe bărbat,iar refuzul pe femeie,care are nevoie de completare endocrină prin bărbat.

        Părintele Arsenie sublinia foarte mult că neînţelegerile din familie îşi au izvorul tot în păcate,în patimi, spunând că ,,vrajba din casă” vine din :

1)      Căsătoria începută cu stângul, adică cu desfrânare - în loc să fie pus harul lui Dumnezeu la începutul vieţii comune este pus păcatul,lucru pe care îl vedem şi în ziua de azi până la măsura în care e considerată o normalitate.

2)      Se trăieşte fără Cununie- adică fără binecuvântarea lui Dumnezeu şi harul Tainei,fără de care situaţiile de criză din familii se transformă adesea în tragedii; de aceea ,spunea părintele: ,,toţi trebuie să intre în cuminţenie şi să se legiuiască(să se cunune)”.

3)      Se trăieşte în curvii(în desfrânări) nemărturisite,fie dinainte de căsătorie,fie după,în afara căsătoriei; astfel, au intrat într-o casă nouă (familia), dar cu o pecete drăcească şi nu s-au scăpat de ea prin spovedanie.

4)      Lăcomia de avere,căsătorii făcute din interes, despre care părintele spunea că ,,sfârşesc cu vrajbă şi spargerea casei”.

5)      Nepotrivirea de vârstă - aşa cum vedem tot mai des în zilele noastre, între bărbaţi în vârstă,dar bogaţi, şi femei tinere. Când la bază nu e dragostea, ci la unul pofta de plăcere, iar la celălalt pofta de avere, căsătoria nu ţine.

6)      Nepurtarea de grijă de cele sufleteşti, negrija pentru spovedanie , împărtăşanie şi rânduielile Bisericii şi de aceea ,zice părintele,în acea casă nu e linişte.

7)      Lipsa postului pentru că,,plin de fiere fiind, din cauză că nu posteşti,te umpli de mânie şi sar în cap unii la alţii”.

8)      Lipsa de înfrânare în viaţa de familie; aici părintele întreabă retoric:,,cum desfrânează soţii fiind legitimi şi cununaţi?- pentru că nu mai ţin seama de miercuri,vineri,de zilele postului şi de sărbători;nu mai ţin nici o rânduială şi atunci bate Dumnezeu neorânduiala ca să se facă rânduială”.

  Copilărie şi sfinţenie

Părintele spunea că Iisus i-a găsit pe copii modelul sufletului deschis spre Dumnezeu pentru că ei ,deşi nu înţeleg nimic,cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Pentru copii existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles.Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte:copilărie şi sfinţenie.

Părintele îndemna stăruitor la naşterea de prunci aşa cum vin ei prin voia lui Dumnezeu:,,Să vă doriţi copii de la început,din tinereţe până nu v-aţi hodorogit de grijile vieţii şi de alte păcate…”

Împlinind rânduielile lui Dumnezeu nu se ajunge la:

1)      Crima de avort-care este mai mare decât simpla crimă spune părintele ,pentru că se face împotriva unui copil fără apărare. Părintele spunea că azi Irod s-a multiplicat, flagelul avortului crescând până la dimensiunea de genocid,cu urmări grave asupra familiei şi a neamului,şi din această cauză noi,românii, vom ajunge să fim stăpâniţi de alţii.

,,Ascultaţi cu luare aminte:sângele lor cere răzbunare…nu vei avea bucurie nici de la ceilalţi copii pe care i-ai lăsat în viaţă ci numai plâns şi jale”

,,Te sfătuieşte bărbatul să avortezi?;sfatul e ucigaş,nu-l asculta,ci mai bine rabdă să fii alungată din casă şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părărsi.”

            Părintele făcea referire adeseori la asceza vieţii conjugale. Aşa cum căsătoria poate fi batjocorită prin desfrâu şi ferire de copii,aşa ea poate fi ridicată şi spiritualizată prin înfrânare atunci când anumite pricini ale vieţii de familie(întemeiate iar nu inventate),împiedică venirea copiilor după fire :,,Vrei copii puţini ?,nu lăsa bărbatul să se atingă de tine;însă ca să puteţi face asta trebuie să vă înfrânaţi cu postul,iar eu zic cu foamea,pentru că trupului nu-i pasă dacă ne duce în fundul iadului”

2)      Nu se ajunge la blestemăţia feririi de zămislire-care duce la boli grave.

3)      Nu se ajunge la fărădelegea desfrânării despre care părintele spunea:,,Nu apăraţi dresfrânarea căci nu are nici o apărare;ea nu întreţine,ci mai curând sau mai târziu macină dragostea dintre soţi şi duce la ură şi răzbunare,ca orice păcat.

Părintele spunea apoi că în firea femeii este sădită normalitatea naşterii de la trei copii în sus,astfel organismul femeii curăţindu-se şi scăpând de boli grave. La fel în ceea ce priveşte alăptarea, părintele sublinia importanţa ei spunând:,,Nu vrei să alăptezi copii,vei alăpta cancer!”

                             Ridicarea căsătorie la înălţimea de Taină

Aflând şi înţelegând tot ceea ce spunea părintele Arsenie Boca despre viaţa de familie am putea fi ispitiţi de gândul că sunt exigenţe prea mari pentru neputinţele şi viaţa noastră de azi. Trebuie să spunem însă faptul că părintele Arsenie Boca a vorbit întotdeauna deschis, prin dimensiunea providenţială şi profetică a misiunii sale; nu degeaba era numit,,omul lui Dumnezeu”. Părintele nu a ascuns rănile familie ci le-a descoperit în toată gravitatea lor pentru ca apoi să lucreze,cu timp şi fără timp la vindecarea lor. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate duce o viaţă de familie adevărată care să dea ,,odrasle pentru Dumnezeu” şi să fie ,,motorul” de regenerare a neamului; dar totul devine posibil prin însuşirea unei concepţii de viaţă creştine şi practicarea ei.

Părintele spunea că singura scăpare din lanţurile patimilor este pocăinţa şi ridicarea căsătoriei din desfrâu la înălţimea pe care Dumnezeu a pus-o: cea de Taină. Astfel,părintele spunea:,,Căsătoria nu este aprindere de trupuri ci chip al unirii sufletului cu Dumnezeu.”

,,Unde căsătoria e doar aprindere de trupuri vine ura şi vrajba,dar unde cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea trupească şi aduce roade după Dumnezeu:copii curaţi şi care trag spre El”

 

            Pentru a evita consecinţele unei vieţi secularizate şi de-sacralizate ,familia trebuie să iasă din determinismul biologic şi economic în care se adânceşte. Familia creştină nu-şi poate păstra identitatea decât integrată în viaţa Bisericii,încercând , cu alte cuvinte,să facă din Biserică a doua casă, iar din casă a doua Biserică.

            Timpul în care trăim ,cu toate provocările lui, nu se prezintă ca o fatalitate peste libertatea noastră,dar e bine să fim conştienţi că ,,lupta cea mare” se dă în familie,care este icoana vie a Bisericii. Aici se decide dacă vremurile pe care le trăim schimbă menirea familiei creştine,sau dacă dimpotrivă, şi timpul în care, prin voia lui Dumnezeu, am venit în existenţă, este sfinţit,transfigurat iar apoi trăit ca timp al lui Dumnezeu.

Să punem aşadar în toată vremea început bun în viaţa noastră şi vorba părintelui Arsenie Boca:

,,Nu se poate să nu se poată!”

                                                                                                          Pr. Alexandru Letea

            Surse bibliografice :

1. Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Episcopiei Ortodoxe a Aradului, 2004.
2. Părintele Arsenie Boca,Cuvinte vii,Editura Charisma,Deva,206.
3. ***,Părintele Arsenie Boca,mare îndrumător de suflete din sec.XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002.
4. Dimitra Gauti, D.Kokkinou, Criza familiei, traducere din lb.greacă de Pr.Şerban Tica, Editura Sofia, Bucureşti, 2011.
5. Pr.Letea Alexandru, Postmodernismul şi familia,(lucrare de disertaţie),Arad,2005.