Preasfințitul Părinte Gurie,
Episcopul Devei și Hunedoarei, a binecuvântat joi, 31 octombrie 2013, lucrările
săvârșite la Centrul Social pentru Copii „Sfântul Fanurie” din municipiul Brad.
Centrul a început să funcționeze de la începutul lunii octombrie a acestui an,
prin grija P.C. Preot Alexandru Letea de la Parohia Brad I care, împreună cu un
grup de voluntari, oferă sprijin pentru zece copii ale căror familii se confruntă
cu dificultăți materiale.
Copiii primesc aici o masă caldă și
apoi sunt ajutați să își facă temele, Centrul având ca voluntari și cadre
didactice care sunt în activitate sau care s-au pensionat. Pe lângă masa caldă
și activitățile educative, copiii au parte de activități recreative dar și de
formare spirituală.
Cu ajutorul unor sponsori care s-au
alăturat eforturilor făcute de voluntarii de la Centrul „Sfântul Fanurie”, la
începutul anului școlar cei mici au primit rechizite școlare și hăinuțe. Episcopia
Devei și Hunedoarei se implică activ în proiecte sociale, la finele săptămânii
trecute fiind inaugurat în municipiul Petroșani, Centrul de îngrijire pentru
vârstnici de la Dărăneşti care funcționează împreună cu o grădiniță.
ştire preluată de pe episcopia devei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu