Personalități ecleziastice zărăndene

Pr. conf. univ. dr. Florin Dobrei

Consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei

De-a lungul secolelor, Biserica hunedoreană, prin clericii ei, şi-a adus propria contribuţie la dezvoltarea şi la îmbogăţirea patrimoniului teologic românesc, la propăşirea culturală a poporului păstorit şi la ridicarea sa naţională din umbra silnică a unei istorii mult prea părtinitoare. Dintre ierarhii, preoţii sau teologii laici de marcă pe care i-a dat umanităţii întregi ţinutul Hunedoarei, unii s-au remarcat prin valoroasele lor lucrări teologice, istorice sau literare, unii pe tărâmul publicisticii sau al artei, iar alţii prin jertfa lor adusă pe altarul naţiunii române, pentru apărarea ţării, a neamului şi a „legii” răsăritene străbune.

În rândurile următoare vom prezenta, într-o orânduire cronologică, câteva dintre personalităţile vieţii ecleziastice ortodoxe zărăndene, cu reliefarea domeniilor de activitate în care s-au afirmat.

GHENADIE (Gheorghe din Brad)

S-a născut în jurul anului 1580 în localitatea Brad (jud. Hunedoara), într-o familie de preoţi-nobili. Preot de mir, cu numele Gheorghe, rămânând văduv, a fost ales arhipăstor în „scaunul Bălgradului şi Vadului şi Orăzii şi Sătmarului şi al întregii ţări a Ardealului şi celelalte” (1627-1640), fiind hirotonit la Târgovişte, în anul 1627, de către mitropolitul Luca din Cipru al Ţării Româneşti (1602-1629). La stăruinţele episcopului reformat maghiar Keserűi Dajka János (1618-1633), principele Gabriel Bethlen (1613-1629) i-a fixat cele dintâi cinci dispoziţii calvinizatoare. La solicitarea sa, la 9 aprilie 1638, principele Gheorghe Rákóczi I (1630-1648) îi scutea pe preoţii ortodocşi de dările iobăgeşti datorate fiscului. A primit la Alba Iulia vizitele mitropoliţilor Grigore I (1629-1636) şi Teofil I (1636-1648) ai Ţării Româneşti; cu sprijinul celui din urmă a pus bazele unei tipografii bisericeşti, în care a fost reeditată Evanghelia cu învăţătură a diaconului Coresi (Braşov, 1581). A trecut la cele veşnice la 3 septembrie 1640, în Alba Iulia.

BAŞA, Iosif

S-a născut în jurul anului 1800, în satul Lunca Moţilor (com. Baia de Criş), obşte care i-a fost apoi încredinţată spre păstorire de către episcopul Vasile Moga al Ardealului. Rodnica sa activitate pe tărâm naţional-bisericesc l-a recomandat spre ocuparea scaunului de protopop al Zarandului (cu reşedinţa la Brad), funcţie deţinută în perioada anilor 1840-1866. De numele său se leagă eforturile de emancipare prin cultură ale conaţionalilor săi. Astfel, sub directa sa îndrumare s-au deschis, în părţile Bradului, 30 de şcoli confesionale primare. Lui i-a revenit şi iniţiativa deschiderii prestigiosului Gimnaziu ortodox român din Brad, instituţie de învăţământ de grad inferior, inaugurată la 30 septembrie 1869; decizia a fost luată în şedinţa „sinodului protopopesc” din 1860 şi adusă la cunoştinţa autorităţilor în anul următor, în cadrul primei congregaţii a reînfiinţatului comitat Zarand. Pentru întemeierea aşezământului cultural s-a constituit un „fond gimnazial ortodox”, în care au fost depuse sume de bani strânse, cu multă trudă, din toate satele comitatului; administratori erau sinodul şi comitetul protoprezbiterial al Zarandului. Trebuie amintit şi faptul că protopopul Iosif Başa a purtat o lungă şi fructuoasă corespondenţă cu marele ierarh ardelean Andrei Şaguna, atât pe tema înfiinţării de şcoli româneşti, cât şi în legătură de ororile petrecute în timpul Revoluţiei de la 1848-1849; în anul 1857, el semnala şi Guvrenului „starea tristă şi ticăloasă” a românilor zărăndeni, rămaşi cu „bisericile jefuite, iară 18 ascrumate de tot”. Contemporanii l-au caracterizat pe acest „Popasu al Zarandului” ca fiind „un om cu mai puţină carte, dar cu multă bunătate de inimă, pururea încălzit de dorinţă şi de dragoste fierbinte pentru învăţătură”. A trecut la cele veşnice în anul 1866.

GROZA, Simeon

S-a născut în anul 1822 în satul Rovina (jud. Hunedoara), localitate pe care a păstorit-o apoi, în calitate de preot, vreme de circa patru decenii (c.1844-1885). S-a distins ca participant la Revoluţia româneasă din 1848-1849, atât în calitate de viceprefect al Zarandului, cât şi de brav comandant de oşti; lăncierii săi au înfruntat trupele locotenent-colonelului Farkas Kemeny, remarcându-se în special în lupta de la Abrud (jud. Alba) din 31 mai/12 iunie 1849. Din aprecierile lui Avram Iancu reiese câtă „neobosită şi vitează atitudine are acest preot care, în toate bătăliile ce s-au purtat în părţile de miază-zi ale munţilor, a fost prezent”, iar la 17 mai, „aproape de Ştiurţ [...], până de către seară s-a încăierat cu honvezii piept la piept, în adevăratul înţeles al cuvântului”. Importante sunt şi adnotările sale lăsate pe filele unui „Triod” (Blaj, 1721) aparţinător odinioară bisericii din Rovina, legate de munca şi de roadele câmpului, dar şi de evenimente culturale şi istorice. De altfel, interesul său pentru culturalizarea naţiunii din care făcea parte s-a dovedit şi cu prilejul înfiinţării Gimnaziului din Brad, al cărui sprijinitor, alături de Ioan Pipoş şi de Iosif Hodoş, a fost. A trecut la cele veşnice la 19 februarie 1885, fiind înmormântat la Rovina; ulterior, osemintele i-au fost mutate în cimitirul de la Ţebea.

MIHĂLŢIANU, Ioan Nicolae

S-a născut în anul 1835, în localitatea Vingard (jud. Sibiu). Absolvent al Gimnaziului luteran din Sibiu şi al Institutului teologic din Karlowitz, a profesat întâi ca învăţător la Răşinari (jud. Sibiu), apoi ca preot şi profesor la Gimnaziul superior şagunian din Braşov. În anul 1871 a fost numit protopop al Zarandului (1871-1881), calitate în care, la 13 septembrie 1872, a rostit un înălţător discurs funebru la căpătâiul marelui erou naţional Avram Iancu. Preot-catehet şi profesor de Religie la Gimnaziului ortodox din Brad, acesta a condus şi destinele prestigioasei instituţii de învăţământ zărăndene timp de un deceniu (1871-1881), inaugurând seria anuarelor şcolare (numite „programe”), publicate, cu regularitate, timp de 40 de ani. Cărturar rafinat, el a combătut exagerările latiniste ale epocii, propunând un sistem mixt, etimologico-fonetic, socotit a fi singura modalitate de menţinere a unităţii scrierii româneşti. A trecut la cele veşnice la 15 iulie 1881, în Brad.

Lucrări publicate:

Gramatica română, Sibiu, 1865; Cestiunea ortografiei române, în „Programa I a Gimnaziului din Brad pentru anul 1876-1877”, Sibiu, 1877.

DAMIAN, Vasile

S-a născut la 6 martie 1855, în oraşul Zlatna (jud. Alba), ca fiu al protopopului ortodox Gheorghe Damian, tribun în oastea lui Avram Iancu. A urmat şcoala primară şi cea gimnazială în oraşul natal, apoi cursurile Liceului catolic din Alba Iulia (1874), ale Seminarului „Andreian” din Sibiu (1874-1877) şi ale Facultăţii de Filosofie din Viena (1878-1881); în capitala austriacă a luat parte la acţiunile Societăţii „România Jună”, al cărei preşedinte a ajuns. Reîntors în Ardeal, a fost numit profesor (1881-1908) – apoi director (1884-1891) – la Gimnaziul ortodox din Brad, cea dintâi instituţie de învăţământ superior românesc din vestul Transilvaniei; a predat disciplinele Religie şi Matematică. Apreciat de superiorii bisericeşti, în anul 1884 a fost ales preot şi protopop al „tractului protoprezbiterial” Zarand (Brad), demnitate deţinută până în 1919. Meritele sale ulterioare au fost incontestabile: preşedinte al „Fondului şcolar” şi al „Reuniunii învăţătorilor din districtul Zarand”, membru în „Reprezentanţa comunală”, asesor consistorial, reorganizator al Despărţământului Brad al „Astrei”, fondator şi director al Băncii „Crişana” din Brad (1891), preşedinte al Institutului de Credit „Grăniţerul” din Dobra etc. A activat şi în cadrul Partidului Naţional Român, fiind adept al „activismului”; între anii 1905-1918 a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, din partea cercului electoral Baia de Criş, calitate în care s-a opus încercărilor de deznaţionalizare prin şcoală şi prin limbă. La 8 noiembrie 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional Român din Brad şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, fiind desemnat apoi membru în Marele Sfat Naţional Român. A trecut la cele veşnice în oraşul Brad, la 10 iunie 1919, unde este şi înmormântat.

OPRIŞA, Pavel

S-a născut în jurul anului 1860, în satul Ţebea (jud. Hunedoara). A urmat cursurile şcolii primare din satul natal, pe cele ale Gimnaziilor româneşti din Brad (abs. 1877) şi din Beiuş, ale Liceului Piarist din Timişoara, ale Institutului teologic-pedagogic din Sibiu (1884-1886) şi ale Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Budapesta, unde, în anul 1892, a primit titlul de doctor, pe baza unei teze despre cronicarul Miron Costin (în limba maghiară, tradusă şi publicată fragmentar în anuarul liceului din Brad). În perioada anilor 1890-1927 a funcţionat ca preot şi profesor la Gimnaziul (apoi Liceul „Avram Iancu”) din Brad, predând Limba română, Istoria şi Limba latină; între 1904 şi 1908 a fost director al acestei prestigioase instituţii româneşti de învăţământ, perioadă în care s-a înregistrat reorganizarea acestuia de la patru la opt clase, construirea unui local şcolar, cooptarea la catedră a unui distins corp profesoral, precum şi organizarea a două fonduri culturale, anume „Fondul Dr. Iosif Hodoş” (în 1904, destinat premierii profesorilor, autori de lucrări ştiinţifice, de manuale şcolare şi de conferinţe) şi „Fondul Prof. Dr. Pavel Oprişa şi soţia Eugenia” (în 1906, destinat premierii elevilor merituoşi). De asemenea, a fost director al Despărţământului Brad al „Astrei” şi unul dintre organizatorii Adunării Generale a „Societăţii pentru Crearea Fondului de Teatru Român”, desfăşurată la Brad în zilele de 15/28-16/29 august 1904. A trecut la cele veşnice în anul 1937.

Lucrări publicate:

Anuarul V al „Societăţii pentru Fond de Teatru Român”, Braşov, 1901-1902; Gimnaziul din Brad şi Teatrul Naţional, Braşov, 1905.

SECULA, Septimiu Sever

S-a născut la 19 noiembrie 1869, în satul Baia de Criş (jud. Hunedoara). Studiile gimnaziale – la Arad, Sibiu şi Blaj (abs. 1887) – au fost urmate de cele superioare, la Institutul teologic-pedagogic din Arad (1887-1888 şi 1901-1903) şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (abs. în 1895). A îndeplinit, cu multă conştiinciozitate, mai multe funcţii: ajutor de bibliotecar la Academia Română (1895-1898) şi funcţionar la Arhivele Statului din Bucureşti (1898-1900), profesor la Şcoala de fete din Arad (1901-1902), referent şcolar ajutător al Episcopiei Aradului (1902-1904), profesor de Limba română la secţia pedagogică a Institutului teologic-pedagogic din Arad (1904-1908), diacon şi apoi secretar al Consistoriului din Oradea (1908), a păstorit, în calitate de preot-paroh, obştea credincioşilor arădeni din Otvoş (1909-1912). A trecut la cele veşnice la 25 martie 1912, în Sibiu.

Colaborări:

„Corespondenţa Română” (Bucureşti), „ConvorbiriLiterare” (Bucureşti), „Tribuna” (Sibiu), „Tribuna Poporului” (Arad), „Biserica şi Şcoala” (Arad), „Familia” (Oradea), „Luceafărul” (Budapesta) etc.

Lucrări publicate:

Românii în revoluţia lui Gheorghe Doja, Iaşi, 1897, 33 p.; „Ţara de sus şi ţara de jos” în Principatele Române. Studiu de geografie istorică, ed. a II-a, Bucureşti, 1898, 16 p.; Un memoriu al lui Moise Nicoară. Monografie istorică, Arad, 1904, 69 p.; Biserica din Leheceni-Cărpinet. Schiţă istorică, Arad, 1904, 16 p. Opera literară: Realităţi şi visări. Novelete şi schiţe, Bucureşti, 1897, 77 p.; Povestiri şi schiţe, Arad, 1903, 104 p. La acestea se adaugă numeroase articole, schiţe literare, versuri, traduceri (din Petöfi, Björnson, Chateaubriand), note politice etc.

FELEA, Ilarion Virgil

S-a născut la 21 martie 1903, în satul Valea Bradului (jud. Hunedoara), într-o familie preoţească din Munţii Apuseni. După studiile secundare, la Liceele „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), a urmat Academia teologică „Andreiană” din Sibiu (1922-1926) – cu examenul de licenţă (1932) şi doctoratul (1939) la Facultatea de Teologie din Bucureşti – şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (abs. 1929). Temeinica sa pregătire l-a recomandat ca profesor întâi la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1926-1927), apoi la Academia teologică din Cluj (1937-1938), la disciplinele Teologie Dogmatică şi Sectologie, și la Academia teologică din Arad (1938-1948), la disciplinele Teologie Dogmatică, Apologetică, Ascetică şi Mistică (câţiva ani a predat şi Teologie Morală şi Omiletică); pe cea din urmă Academie a şi condus-o, în calitate de rector (1947-1948). În paralel, a fost redactor al foilor „Biserica şi Şcoala” (1939-1945) şi „Calea Mântuirii” (1943-1946) din Arad. Pentru aceste merite a fost ales preşedintele „Asociaţiei ziariştilor şi publiciştilor” din Arad. Pe linie bisericească, a fost preot în Valea Bradului (1927-1930), la Arad-Şega (1930-1939) şi la catedrala din Arad (1939-1958), fiind ridicat la rangul de iconom stavrofor (1947). A fost arestat de trei ori, anume între lunile martie și iulie ale anului 1945 (fără proces), între 6 ianuarie 1949 și 5 ianuarie 1950 (cu proces, sentinţa nr. 1650/1949 a Tribunalului Militar Timişoara) şi din 25 septembrie 1958 (cu proces, sentinţa nr. 347/1959 a Tribunalului Militar Cluj); ultima pedeapsă, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”, a fost de douăzeci de ani temniţă grea, opt ani de degradare civică şi confiscarea întregii averi. A trecut prin temniţele de la Caracal, Arad, Bucureşti, Gherla şi Aiud, în ultima încununându-se cu laurii muceniciei, la 18 septembrie 1961; mormântul i-a rămas necunoscut.

Colaborări:

„Telegraful Român” (Sibiu), „Revista Teologică” (Sibiu), „Biserica şi Şcoala” (Arad), „Anuarul Academiei Teologice” (Arad), „Calea Mântuirii” (Arad), „Duh şi Adevăr” (Timişoara), „Renaşterea” (Cluj) „Viaţa ilustrată” (Cluj), „Zărandul” (Brad), „Lumina satelor” (Sibiu), „Oastea Domnului” (Sibiu) etc.

Lucrări publicate:

Icoane alese din viaţa Ortodoxiei, Arad, 1933, 114 p.; Convertirea creştină, Sibiu, 1935, 104 p.; Critica ereziei baptiste, Sibiu, 1937, 94 p.; Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană, Cluj, 1937, 111 p.; Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică, Sibiu, 1939, VIII + 443 p.; Paisie şi paisianismul, Cluj, 1940, 51 p.; Catehism creştin ortodox, Arad, 1940, 111 p. (alte ediţii 1946, 1957 şi 1958); Duhul adevărului. Predici, Arad, 1942 (ed. a II-a, 1943, 565 p., premiată de Academia Română); Religia iubirii. Predici apologetice, Arad. 1946, 568 p. (reed. Alba Iulia, 2009); Antologhion, Arad, 1946; Sfintele Taine, Sibiu, 1947, 189 p.; Biserica – Împărăţia lui Dumnezeu, Arad, 1947; Mântuirea, Arad, 1947, 61 p. Postum: Carte de rugăciuni, Arad, 1955; Religia culturii, Arad, 1994, 367 p.; Ereticii şi rătăcirile lor doctrinare, Bucureşti, 1999, 159 p.; Spre Tabor, vol. I., Pregătirea, Piatra Neamţ, 2007, 497 p.; vol. II, Curăţirea, Piatra Neamţ, 2007, 456 p.; Opera vieţii mele. Ziuar personal (1927-1956), Arad, 2012, 376 p.; alte volume au rămas în manuscris.

Studii principale:

Minunea Învierii, în „Revista Teologică”, Sibiu, 20, nr. 3-4, 1930, p. 161-166; Profeţii mesianice în Cartea „Facerii”, în „Revista Teologică”, Sibiu, 20, 1930, nr. 7-8, p. 301-317; Împărăţia lui Dumnezeu, în „Revista Teologică”, Sibiu, 21, 1931, nr. 3, p. 73-78; Cum să se poarte preotul ca să-şi asigure colaborarea mirenilor, în „Revista Teologică”, Sibiu, 21, 1931, nr. 8-9, p. 273-281; Fariseii în faţa Mântuitorului, în „Revista Teologică”, Sibiu, 23, 1933, nr. 3, p. 107-112; Fericirea credinţei, în „Revista Teologică”, Sibiu, 23, 1933, nr. 4, p. 137-141; Dragostea altarului, în „Revista Teologică”, Sibiu, 25, 1935, nr. 9-10, p. 356-364; Profeţiile Mântuitorului, în „Revista Teologică”, Sibiu, 25, 1935, nr. 1-2, p. 66-72; Instincte, patimi şi remedii, în „Revista Teologică”, Sibiu, 27, 1937, nr. 3, p. 89-95; Doctrina baptistă despre mântuire, în „Revista Teologică”, Sibiu, 27, 1937, nr. 11, p. 411-415; Credinţa şi morala Învierii, în „Revista Teologică”, Sibiu, 29, 1939, nr. 4, p. 149-153; Religia în Rusia sovietică, în „Biserica şi Şcoala”, Arad, 62, 1939, nr. 31, p. 256-258; Biserica Ortodoxă în cultura românească, în „Revista Teologică”, Sibiu, 30, 1940, nr. 1-2, p. 5-19; Învierea trupurilor în teologia paulină, în „Revista Teologică”, Sibiu, 31, 1941, nr. 5, p. 229-234; Dumnezeu a creat ordine, în „Biserica şi Şcoala”, Arad, 70, 1946, nr. 50, p. 365-367 etc. La acestea se adaugă mai multe broşuri de apărare a credinţei, editate în colecţia „Biblioteca creştinului ortodox” de la Arad, precum şi câteva sute de articole şi predici.

FLOREA, Nerva

S-a născut la 25 aprilie 1906, în satul Rişca (jud. Hunedoara). A urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad (1919-1927), apoi pe cele ale Academiei teologice din Sibiu (1927-1931), ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (1935-1937) şi ale Facultăţii de Drept din Cluj (1933-1937). A activat ca preot-confesor (hirotonit la 3 octombrie 1935) şi profesor de Religie la Gimnaziul de băieţi şi la Şcoala profesională de fete din Hunedoara (1935-1939), apoi, timp de peste jumătate de secol, ca preot-paroh în Ghelari (1939-1990); în paralel, a suplinit și parohiile vacante Răcăștie (1936-1937), Alun (1958-1959) și Ruda (1958-1960). În anul 1946 a fost arestat și anchetat câteva luni în închisorile de la Gherla şi Văcăreşti, sub acuzația de instigare la grevă. A rămas în conştiinţa posterităţii prin inițierea și supravegherea lucrărilor de construcție ale impunătorului complex ecleziastic din Ghelari, anume a bisericii cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1939-1973), cel mai amplu lăcaș de cult românesc din mediul rural, supranumit „catedrala Pădurenilor”, și a clădirilor sale aferente, în care funcționează, din anul 1997, schitul ortodox Ghelari. A trecut la cele veșnice la 22 iulie 1990, la Ghelari.

BOCA, Arsenie (Zian)

S-a născut la 29 septembrie 1910, în localitatea Vaţa de Sus (jud. Hunedoara). Absolvent al Liceului „Avram Iancu” din Brad (1929), a urmat cursurile Academiei teologice din Sibiu (1929-1933) şi pe cele ale Institutului de „Belle-Arte” din Bucureşti (1933-1935); în paralel, a participat la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de Mistică ale teologului Nichifor Crainic. Diacon celib (1935), îşi începe ucenicia în monahism la Muntele Athos (1939-1940), îmbrăcând mantia călugăriei la mănăstirea Sâmbăta de Sus (jud. Braşov), în anul 1940, sub numele de Arsenie; în 1942 a fost hirotonit ieromonah. În anii 1944-1945 a deprins arta picturii bisericeşti şi a poleitului icoanelor la Chişinău. În noiembrie 1948 este mutat, ca stareţ, la mănăstirea haţegană Prislop; în 1950, după transformarea acesteia în aşezământ monahal de maici, episcopul Andrei Magieru al Aradului l-a numit duhovnic al obştii. Supusă unui amplu proces de restaurare, mănăstirea a devenit în această perioadă un important punct de reper pe harta spiritualităţii româneşti. Aflat în vizorul Serviciului Secret al Jandarmeriei şi apoi al temutei Securităţi vreme de aproape cinci decenii (1943-1989), pentru o presupusă apartenenţă legionară, „sfântul” – cum era numit de credincioşii ardeleni – a fost arestat, anchetat şi închis în mai multe rânduri: iulie 1945 (Bucureşti), mai-iulie 1948 (Braşov şi Făgăraş), 16 ianuarie 1951-17 martie 1952 (Periprava), 27 septembrie-5 octombrie 1955 (Timişoara) şi 11 noiembrie 1955-7 aprilie 1956 (Jilava, Oradea); există informaţii că ar fi trecut, pentru scurte perioade de timp, şi prin lagărele şi închisorile de exterminare de la Aiud, Baia Sprie şi Ocnele Mari. Exclus din monahism în anul 1959 (reabilitat în 1998) pe baza unor false nereguli financiare, a fost angajat ca pictor secund la biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, iar din 1961 la Atelierul de Pictură al Patriarhiei Române de la Schitul „Maicilor”; pensionat în 1968, s-a retras în satul Drăgănescu (jud. Ilfov), zugrăvind biserica parohială a localităţii, socotită o adevărată „Capelă Sixtină” a Ortodoxiei româneşti. După 1969 s-a ostenit în atelierul de pictură al aşezământului mănăstiresc de la Sinaia, unde s-a şi stins din viaţă, la 28 noiembrie 1989; a fost înhumat, după propria dorinţă, în cimitirul mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie, mormântul său constituind, în prezent, un cunoscut loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară.

Lucrări publicate:

Învăţăturile sale duhovniceşti, consemnate încă din timpul vieţii de numeroşii lui ucenici, au fost strânse în mai multe volume: Cărarea împărăţiei, Arad, 1995 (reed. Deva, 2005); Ioan Gâscă, Părintele Arsenie Boca – un mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete, Cluj-Napoca, 2002; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Mărgăritare duhovniceşti, Iaşi, 2002; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Omul, zidire de mare preţ, Iaşi, 2002; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni, Iaşi, 2003; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Fericirea de a cunoaşte, Iaşi, 2003; Trepte spre vieţuirea în monahism, Cluj-Napoca, 2003; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, Iaşi, 2004; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Talanţii Împărăţiei, Iaşi, 2004; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Iaşi, 2004; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Rostul încercărilor, Iaşi, 2004; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Se umplu măsurile şi se plinesc vremurile, Iaşi, 2004; Arsenie Boca. Fotografii şi ziceri (12 fotografii, scurtă biografie, 103 ziceri), Cluj-Napoca, 2005; Biserica de la Drăgănescu: „Capelă Sixtină” a Ortodoxiei româneşti, Deva, 2005; Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca. Cuvinte vii, Deva, 2006; Rostul încercărilor (2008); Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca. „Omul îmbrăcat în haină de in” şi „Îngerul cu cădelniţa de aur”: Iezechiel 9,3; 10,2 şi 6; Apocalipsa 8,1-6, Sinaia, 2008; Daniil Stoenescu, „Arhanghelul” de la Prislop, Vârşeţ, 2009; Seminţe duhovniceşti. Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Bucureşti, 2009; Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, Făgăraş, 2009; Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, Făgăraş, 2009; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Omul zidire de mare preţ, Iaşi, 2009; Despre durerile oamenilor, vol. I-VII, Iaşi, 2011-2012; Fericirea de a cunoaşte calea, Iaşi, 2012; Taina căsătoriei, Ploieşti, 2012 etc.