Marţi, 25 noiembrie 2014, biserica ,,Adormirea Maicii Domnului" din Brad, a fost gazda unui eveniment duhovnicesc deosebit. La biserica noastră a fost adusă spre închinare icoana Maicii Domnului ,,Eleousa", copie(unica) după o icoană de la mănăstirea Vatopedu din Sf.Munte Athos.
Icoana a fost purtată într-un pelerinaj intitulat : ,,Pe urmele părintelui Arsenie Boca",ajungând ,spre bucuria multor credincioşi, în locurile pe unde a vieţuit cel supranumit ,,Sfântul Ardealului".
Foarte mulţi credincioşi au venit să se închine la icoana Maicii Domnului şi la Brad,prilej cu care a fost transmis şi un mesaj din partea părinţilor de la Sf.Munte,în special de la măn. Vatopedu,care au subliniat faptul că părintele Arsenie Boca este cinstit şi în Sf.Munte şi recunoscut pentru sfinţenia vieţii sale.
Icoana a ajuns la măn. Prislop la pomenirea părintelui Arsenie Boca,pe 28 noiembrie,când s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui duhovnic şi sfânt al neamului românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu