joi, 7 martie 2013

,,Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia"

                           

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc miercuri, 6 martie, la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului" din Brad, jud.Hunedoara, conferinţa cu tema: ,,Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia". În cadrul acestui eveniment a fost lansată cartea cu acelaşi titlu iar participanţii au putut urmări o videoproiecţie a unui film documentar de pe DVD-ul ce însoţeşte cartea. Invitatul special, părintele Moise de la Mănăstirea Oaşa, jud.Alba, coordonatorul seriei ,,Să nu ne răzbunaţi!", a împărtăşit celor prezenţi gândul cu care a demarat acest proiect precum şi experienţa personală pe care a trăit-o cunoscând oameni ce au trecut prin grele suferinţe şi prigoane pentru mărturisirea credinţei în Hristos şi pentru păstrarea identităţii naţionale. Mărturiile personale se constituie ca un model de urmat pentru noi cei de azi, care prea des şi prea uşor ne plângem de greutăţi, dacă ne raportăm la ce suferinţe au îndurat cei închişi sau deportaţi.
După mărturia celor prezenţi, întregul eveniment a fost un adevărat recurs la cunoaşterea istoriei, mărturisirea credinţei şi la păstrarea demnităţii şi identităţii spirituale şi naţionale. 

                                                                                           Pr.Alexandru Letea















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu