Duminică,
10 aprilie 2016, la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului" din Brad, după
săvârşirea Vecerniei, a avut loc premierea Concursului Naţional ,, Biserica şi
Şcoala din sufletul meu", etapa pe protopopiat.
În cadrul concursului
au fost realizate portofolii cu lucrări realizate de copiii şi tinerii de la
grupele de cateheze ale parohiilor, pe cele trei secţiuni: literară,artistică
şi multimedia.
În urma jurizării au
fost acordate următoarele premii :
premiul I :
Parohia Brad I , coordonator prof. Irina Letea
premiul II:
Parohia Ribiţa, coordonator prof. Daniela Roşca
premiul III: Parohia
Chişcădaga, coordonator pr. Daniel Faur.
Aceste trei portofolii
vor participa la faza eparhială a Concursului.
Au fost apreciate şi
portofoliile realizate de către parohiile : Vaţa de Jos(pr.Mager Gigi Adrian),
Valea Brad(pr. Sorca Radu), şi Hărţăgani( pr. Crainic Valentin).
La premiere a fost
organizată în biserică o expoziţie cu lucrările de la secţiunea artistică.Cele
mai reuşite lucrări de la secţiunea literară au fost citite de către elevi,iar
în încheiere au fost proiectate două prezentări power point ale elevilor de la
Parohiile Brad I şi Ribiţa, care au relevat importanţa colaborării dintre
Biserică şi Şcoală şi activităţile catehetice derulate în cele două parohii.
În încheiere,
părintele protopop Ioan Diniş a mulţumit preoţilor,dascălilor şi elevilor
implicaţi în proiect, îndemnându-i să lucreze şi pe mai departe în răspândirea
luminii Evangheliei lui Hristos.
Pr. Alexandru Letea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu