Personalități ecleziastice zărăndene
Pr. conf. univ. dr. Florin Dobrei
Consilier cultural al Episcopiei Devei și
Hunedoarei
De-a lungul
secolelor, Biserica hunedoreană, prin clericii ei, şi-a adus propria
contribuţie la dezvoltarea şi la îmbogăţirea patrimoniului teologic românesc,
la propăşirea culturală a poporului păstorit şi la ridicarea sa naţională din
umbra silnică a unei istorii mult prea părtinitoare. Dintre ierarhii, preoţii
sau teologii laici de marcă pe care i-a dat umanităţii întregi ţinutul
Hunedoarei, unii s-au remarcat prin valoroasele lor lucrări teologice, istorice
sau literare, unii pe tărâmul publicisticii sau al artei, iar alţii prin jertfa
lor adusă pe altarul naţiunii române, pentru apărarea ţării, a neamului şi a
„legii” răsăritene străbune.
În rândurile
următoare vom prezenta, într-o orânduire cronologică, câteva dintre
personalităţile vieţii ecleziastice ortodoxe zărăndene, cu reliefarea
domeniilor de activitate în care s-au afirmat.
GHENADIE (Gheorghe din Brad)
S-a născut în
jurul anului 1580 în localitatea Brad (jud. Hunedoara), într-o familie de
preoţi-nobili. Preot de mir, cu numele Gheorghe, rămânând văduv, a fost ales
arhipăstor în „scaunul Bălgradului şi Vadului şi Orăzii şi Sătmarului şi al
întregii ţări a Ardealului şi celelalte” (1627-1640), fiind hirotonit la
Târgovişte, în anul 1627, de către mitropolitul Luca din Cipru al Ţării
Româneşti (1602-1629). La stăruinţele episcopului reformat maghiar Keserűi
Dajka János (1618-1633), principele Gabriel Bethlen (1613-1629) i-a fixat cele
dintâi cinci dispoziţii calvinizatoare. La solicitarea sa, la 9 aprilie 1638,
principele Gheorghe Rákóczi I (1630-1648) îi scutea pe preoţii ortodocşi de
dările iobăgeşti datorate fiscului. A primit la Alba Iulia vizitele
mitropoliţilor Grigore I (1629-1636) şi Teofil I (1636-1648) ai Ţării
Româneşti; cu sprijinul celui din urmă a pus bazele unei tipografii
bisericeşti, în care a fost reeditată Evanghelia
cu învăţătură a diaconului Coresi (Braşov, 1581). A trecut la cele veşnice
la 3 septembrie 1640, în Alba Iulia.
BAŞA, Iosif
S-a născut în
jurul anului 1800, în satul Lunca Moţilor (com. Baia de Criş), obşte care i-a
fost apoi încredinţată spre păstorire de către episcopul Vasile Moga al
Ardealului. Rodnica sa activitate pe tărâm naţional-bisericesc l-a recomandat
spre ocuparea scaunului de protopop al Zarandului (cu reşedinţa la Brad),
funcţie deţinută în perioada anilor 1840-1866. De numele său se leagă
eforturile de emancipare prin cultură ale conaţionalilor săi. Astfel, sub
directa sa îndrumare s-au deschis, în părţile Bradului, 30 de şcoli
confesionale primare. Lui i-a revenit şi iniţiativa deschiderii prestigiosului
Gimnaziu ortodox român din Brad, instituţie de învăţământ de grad inferior,
inaugurată la 30 septembrie 1869; decizia a fost luată în şedinţa „sinodului
protopopesc” din 1860 şi adusă la cunoştinţa autorităţilor în anul următor, în
cadrul primei congregaţii a reînfiinţatului comitat Zarand. Pentru întemeierea
aşezământului cultural s-a constituit un „fond gimnazial ortodox”, în care au
fost depuse sume de bani strânse, cu multă trudă, din toate satele comitatului;
administratori erau sinodul şi comitetul protoprezbiterial al Zarandului.
Trebuie amintit şi faptul că protopopul Iosif Başa a purtat o lungă şi
fructuoasă corespondenţă cu marele ierarh ardelean Andrei Şaguna, atât pe tema
înfiinţării de şcoli româneşti, cât şi în legătură de ororile petrecute în
timpul Revoluţiei de la 1848-1849; în anul 1857, el semnala şi Guvrenului
„starea tristă şi ticăloasă” a românilor zărăndeni, rămaşi cu „bisericile
jefuite, iară 18 ascrumate de tot”. Contemporanii l-au caracterizat pe acest
„Popasu al Zarandului” ca fiind „un om cu mai puţină carte, dar cu multă
bunătate de inimă, pururea încălzit de dorinţă şi de dragoste fierbinte pentru
învăţătură”. A trecut la cele veşnice în anul 1866.
GROZA, Simeon
S-a născut în anul 1822 în
satul Rovina (jud. Hunedoara), localitate pe care a păstorit-o apoi, în
calitate de preot, vreme de circa patru decenii (c.1844-1885). S-a distins ca
participant la Revoluţia româneasă din 1848-1849, atât în calitate de
viceprefect al Zarandului, cât şi de brav comandant de oşti; lăncierii săi au
înfruntat trupele locotenent-colonelului Farkas Kemeny, remarcându-se în
special în lupta de la Abrud (jud. Alba) din 31 mai/12 iunie 1849. Din
aprecierile lui Avram Iancu reiese câtă „neobosită şi vitează atitudine are
acest preot care, în toate bătăliile ce s-au purtat în părţile de miază-zi ale
munţilor, a fost prezent”, iar la 17 mai, „aproape de Ştiurţ [...], până de către
seară s-a încăierat cu honvezii piept la piept, în adevăratul înţeles al
cuvântului”. Importante sunt şi adnotările sale lăsate pe filele unui „Triod”
(Blaj, 1721) aparţinător odinioară bisericii din Rovina, legate de munca şi de
roadele câmpului, dar şi de evenimente culturale şi istorice. De altfel,
interesul său pentru culturalizarea naţiunii din care făcea parte s-a dovedit
şi cu prilejul înfiinţării Gimnaziului din Brad, al cărui sprijinitor, alături
de Ioan Pipoş şi de Iosif Hodoş, a fost. A trecut la cele veşnice la 19
februarie 1885, fiind înmormântat la Rovina; ulterior, osemintele i-au fost
mutate în cimitirul de la Ţebea.
MIHĂLŢIANU, Ioan Nicolae
S-a născut în anul 1835, în localitatea Vingard
(jud. Sibiu). Absolvent al Gimnaziului luteran din Sibiu şi al Institutului
teologic din Karlowitz, a profesat întâi ca învăţător la Răşinari (jud. Sibiu),
apoi ca preot şi profesor la Gimnaziul superior şagunian din Braşov. În anul
1871 a fost numit protopop al Zarandului (1871-1881), calitate în care, la 13
septembrie 1872, a rostit un înălţător discurs funebru la căpătâiul marelui
erou naţional Avram Iancu.
Preot-catehet şi profesor de Religie la Gimnaziului ortodox din Brad, acesta a
condus şi destinele prestigioasei instituţii de învăţământ zărăndene timp de un
deceniu (1871-1881), inaugurând seria anuarelor şcolare (numite „programe”),
publicate, cu regularitate, timp de 40 de ani. Cărturar rafinat, el a combătut
exagerările latiniste ale epocii, propunând un sistem mixt,
etimologico-fonetic, socotit a fi singura modalitate de menţinere a unităţii
scrierii româneşti. A trecut la cele
veşnice la 15 iulie 1881, în Brad.
Lucrări publicate:
Gramatica română, Sibiu, 1865; Cestiunea
ortografiei române, în „Programa
I a Gimnaziului din Brad pentru anul 1876-1877”, Sibiu, 1877.
DAMIAN,
Vasile
S-a născut la 6 martie 1855, în
oraşul Zlatna (jud. Alba), ca fiu al protopopului ortodox Gheorghe Damian, tribun în oastea lui Avram Iancu. A urmat
şcoala primară şi cea gimnazială în oraşul natal, apoi cursurile Liceului
catolic din Alba Iulia (1874), ale Seminarului „Andreian” din Sibiu (1874-1877)
şi ale Facultăţii de Filosofie din Viena
(1878-1881); în capitala austriacă a luat parte la acţiunile Societăţii
„România Jună”, al cărei preşedinte a ajuns. Reîntors în Ardeal, a fost
numit profesor (1881-1908) – apoi director (1884-1891) – la Gimnaziul ortodox din Brad, cea dintâi instituţie de
învăţământ superior românesc din vestul Transilvaniei; a predat disciplinele
Religie şi Matematică. Apreciat de superiorii bisericeşti, în anul 1884
a fost ales preot şi protopop al „tractului
protoprezbiterial” Zarand (Brad), demnitate deţinută până în 1919.
Meritele sale ulterioare au fost incontestabile: preşedinte al „Fondului
şcolar” şi al „Reuniunii învăţătorilor din districtul
Zarand”, membru în „Reprezentanţa comunală”, asesor consistorial,
reorganizator al Despărţământului Brad al „Astrei”, fondator şi director al Băncii „Crişana” din Brad (1891), preşedinte
al Institutului de Credit „Grăniţerul” din
Dobra etc. A activat şi în cadrul Partidului Naţional Român, fiind adept
al „activismului”; între anii 1905-1918 a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, din partea cercului electoral Baia de
Criş, calitate în care s-a opus încercărilor de deznaţionalizare prin
şcoală şi prin limbă. La 8 noiembrie 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului
Naţional Român din Brad şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia,
fiind desemnat apoi membru în Marele Sfat Naţional Român. A trecut la cele
veşnice în oraşul Brad, la 10 iunie 1919, unde este şi înmormântat.
OPRIŞA, Pavel
S-a născut în
jurul anului 1860, în satul Ţebea (jud. Hunedoara). A urmat cursurile şcolii
primare din satul natal, pe cele ale Gimnaziilor româneşti din Brad (abs. 1877)
şi din Beiuş, ale Liceului Piarist din Timişoara, ale Institutului
teologic-pedagogic din Sibiu (1884-1886) şi ale Facultăţii de Litere şi
Filosofie din cadrul Universităţii din Budapesta, unde, în anul 1892, a primit
titlul de doctor, pe baza unei teze despre cronicarul Miron Costin (în limba maghiară,
tradusă şi publicată fragmentar în anuarul liceului din Brad). În perioada
anilor 1890-1927 a funcţionat ca preot şi profesor la Gimnaziul (apoi Liceul
„Avram Iancu”) din Brad, predând Limba română, Istoria şi Limba latină; între
1904 şi 1908 a fost director al acestei prestigioase instituţii româneşti de
învăţământ, perioadă în care s-a înregistrat reorganizarea acestuia de la patru
la opt clase, construirea unui local şcolar, cooptarea la catedră a unui
distins corp profesoral, precum şi organizarea a două fonduri culturale, anume
„Fondul Dr. Iosif Hodoş” (în 1904, destinat premierii profesorilor, autori de
lucrări ştiinţifice, de manuale şcolare şi de conferinţe) şi „Fondul Prof. Dr.
Pavel Oprişa şi soţia Eugenia” (în 1906, destinat premierii elevilor
merituoşi). De asemenea, a fost director al Despărţământului Brad al „Astrei”
şi unul dintre organizatorii Adunării Generale a „Societăţii pentru Crearea
Fondului de Teatru Român”, desfăşurată la Brad în zilele de 15/28-16/29 august
1904. A trecut la cele veşnice în anul 1937.
Lucrări publicate:
Anuarul V al „Societăţii pentru Fond de
Teatru Român”, Braşov, 1901-1902; Gimnaziul
din Brad şi Teatrul Naţional, Braşov, 1905.
SECULA, Septimiu Sever
S-a născut la 19 noiembrie 1869, în satul Baia de Criş (jud.
Hunedoara). Studiile gimnaziale – la Arad, Sibiu şi Blaj (abs. 1887) – au fost urmate de cele superioare,
la Institutul teologic-pedagogic din Arad (1887-1888 şi 1901-1903) şi la
Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (abs. în 1895). A îndeplinit, cu multă conştiinciozitate, mai
multe funcţii: ajutor de bibliotecar la
Academia Română (1895-1898) şi funcţionar la Arhivele Statului din Bucureşti (1898-1900), profesor la Şcoala
de fete din Arad (1901-1902), referent
şcolar ajutător al Episcopiei Aradului (1902-1904), profesor de Limba
română la secţia pedagogică a Institutului teologic-pedagogic din Arad (1904-1908), diacon şi apoi secretar al
Consistoriului din Oradea (1908), a păstorit, în calitate de preot-paroh,
obştea credincioşilor arădeni din Otvoş (1909-1912). A trecut la cele veşnice
la 25 martie 1912, în Sibiu.
Colaborări:
„Corespondenţa Română” (Bucureşti),
„Convorbiri Literare”
(Bucureşti), „Tribuna” (Sibiu), „Tribuna Poporului” (Arad), „Biserica şi
Şcoala” (Arad), „Familia”
(Oradea), „Luceafărul” (Budapesta)
etc.
Lucrări publicate:
Românii în revoluţia lui Gheorghe Doja, Iaşi, 1897, 33 p.; „Ţara
de sus şi ţara de jos” în Principatele Române. Studiu de geografie istorică, ed. a II-a, Bucureşti, 1898,
16 p.; Un memoriu al lui Moise Nicoară.
Monografie istorică,
Arad, 1904, 69 p.; Biserica din Leheceni-Cărpinet. Schiţă istorică, Arad,
1904, 16 p. Opera literară: Realităţi
şi visări. Novelete şi schiţe, Bucureşti,
1897, 77 p.; Povestiri şi schiţe, Arad, 1903, 104 p.
La acestea se adaugă numeroase articole, schiţe literare, versuri, traduceri
(din Petöfi, Björnson,
Chateaubriand), note politice etc.
FELEA, Ilarion Virgil
S-a născut la 21 martie 1903, în
satul Valea Bradului (jud. Hunedoara),
într-o familie preoţească din Munţii
Apuseni. După studiile secundare, la Liceele „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), a urmat Academia teologică „Andreiană” din Sibiu (1922-1926) – cu examenul de licenţă (1932) şi
doctoratul (1939) la Facultatea de Teologie din Bucureşti – şi
Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (abs. 1929). Temeinica sa pregătire
l-a recomandat ca profesor întâi la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1926-1927),
apoi la Academia teologică din Cluj
(1937-1938), la disciplinele Teologie
Dogmatică şi Sectologie, și la Academia teologică din Arad (1938-1948),
la disciplinele Teologie Dogmatică,
Apologetică, Ascetică şi Mistică (câţiva ani a predat şi Teologie Morală şi Omiletică); pe cea din urmă Academie
a şi condus-o, în calitate de rector (1947-1948). În paralel, a fost redactor
al foilor „Biserica şi Şcoala” (1939-1945) şi „Calea Mântuirii” (1943-1946)
din Arad. Pentru aceste merite a fost ales preşedintele „Asociaţiei ziariştilor şi publiciştilor”
din Arad. Pe linie bisericească, a fost preot în Valea Bradului (1927-1930), la
Arad-Şega (1930-1939) şi la
catedrala din Arad (1939-1958), fiind ridicat la rangul de iconom stavrofor (1947). A fost arestat de
trei ori, anume între lunile martie și iulie ale anului 1945 (fără proces),
între 6 ianuarie 1949 și 5 ianuarie 1950 (cu proces, sentinţa nr. 1650/1949 a
Tribunalului Militar Timişoara) şi din 25 septembrie 1958 (cu proces, sentinţa
nr. 347/1959 a Tribunalului Militar Cluj); ultima pedeapsă, pentru „activitate
intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”, a fost de douăzeci
de ani temniţă grea, opt ani de degradare civică şi confiscarea întregii averi.
A trecut prin temniţele de la Caracal, Arad, Bucureşti, Gherla şi Aiud, în
ultima încununându-se cu laurii muceniciei, la 18 septembrie 1961; mormântul
i-a rămas necunoscut.
Colaborări:
„Telegraful Român” (Sibiu), „Revista Teologică” (Sibiu), „Biserica şi Şcoala” (Arad), „Anuarul
Academiei Teologice” (Arad), „Calea Mântuirii” (Arad), „Duh şi Adevăr”
(Timişoara), „Renaşterea” (Cluj)
„Viaţa ilustrată” (Cluj), „Zărandul” (Brad), „Lumina satelor” (Sibiu), „Oastea
Domnului” (Sibiu) etc.
Lucrări publicate:
Icoane alese din viaţa Ortodoxiei, Arad, 1933,
114 p.; Convertirea creştină,
Sibiu, 1935, 104 p.; Critica
ereziei baptiste, Sibiu,
1937, 94 p.; Dumnezeu şi sufletul
în poezia română contemporană, Cluj,
1937, 111 p.; Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi
psihologică, Sibiu, 1939, VIII + 443 p.; Paisie şi paisianismul, Cluj, 1940, 51 p.; Catehism
creştin ortodox, Arad,
1940, 111 p. (alte ediţii 1946, 1957 şi 1958); Duhul
adevărului. Predici, Arad, 1942
(ed. a II-a, 1943, 565 p., premiată de
Academia Română); Religia iubirii. Predici apologetice, Arad.
1946, 568 p. (reed. Alba Iulia, 2009); Antologhion,
Arad, 1946; Sfintele Taine, Sibiu,
1947, 189 p.; Biserica – Împărăţia lui
Dumnezeu, Arad, 1947; Mântuirea, Arad, 1947, 61 p.
Postum: Carte de rugăciuni,
Arad, 1955; Religia culturii, Arad, 1994, 367 p.; Ereticii şi rătăcirile lor doctrinare, Bucureşti, 1999, 159 p.; Spre Tabor, vol. I., Pregătirea,
Piatra Neamţ, 2007, 497 p.; vol. II, Curăţirea, Piatra Neamţ, 2007, 456
p.; Opera vieţii mele. Ziuar personal
(1927-1956), Arad, 2012, 376 p.; alte volume au rămas în manuscris.
Studii principale:
Minunea Învierii, în „Revista Teologică”, Sibiu, 20, nr. 3-4,
1930, p. 161-166; Profeţii mesianice în Cartea „Facerii”, în „Revista
Teologică”, Sibiu, 20, 1930, nr. 7-8, p. 301-317; Împărăţia lui Dumnezeu,
în „Revista Teologică”, Sibiu, 21, 1931, nr. 3, p. 73-78; Cum să se poarte
preotul ca să-şi asigure colaborarea mirenilor, în „Revista Teologică”,
Sibiu, 21, 1931, nr. 8-9, p. 273-281; Fariseii în faţa Mântuitorului, în
„Revista Teologică”, Sibiu, 23, 1933, nr. 3, p. 107-112; Fericirea credinţei,
în „Revista Teologică”, Sibiu, 23, 1933, nr. 4, p. 137-141; Dragostea
altarului, în „Revista Teologică”, Sibiu, 25, 1935, nr. 9-10, p. 356-364; Profeţiile
Mântuitorului, în „Revista Teologică”, Sibiu, 25, 1935, nr. 1-2, p. 66-72; Instincte,
patimi şi remedii, în „Revista Teologică”, Sibiu, 27, 1937, nr. 3, p.
89-95; Doctrina baptistă despre mântuire, în „Revista Teologică”, Sibiu,
27, 1937, nr. 11, p. 411-415; Credinţa şi morala Învierii, în „Revista
Teologică”, Sibiu, 29, 1939, nr. 4, p. 149-153; Religia în Rusia sovietică,
în „Biserica şi Şcoala”, Arad, 62, 1939, nr. 31, p. 256-258; Biserica
Ortodoxă în cultura românească, în „Revista Teologică”, Sibiu, 30, 1940,
nr. 1-2, p. 5-19; Învierea trupurilor în teologia paulină, în „Revista
Teologică”, Sibiu, 31, 1941, nr. 5, p. 229-234; Dumnezeu a creat ordine,
în „Biserica şi Şcoala”, Arad, 70, 1946, nr. 50, p. 365-367 etc. La acestea se adaugă mai multe broşuri de apărare a credinţei, editate în colecţia „Biblioteca creştinului ortodox” de
la Arad,
precum şi câteva sute de articole şi predici.
FLOREA,
Nerva
S-a născut la 25 aprilie
1906, în satul Rişca (jud. Hunedoara). A urmat cursurile Liceului „Avram Iancu”
din Brad (1919-1927), apoi pe cele ale Academiei teologice din Sibiu
(1927-1931), ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (1935-1937) şi ale
Facultăţii de Drept din Cluj (1933-1937). A activat ca preot-confesor
(hirotonit la 3 octombrie 1935) şi profesor de Religie la Gimnaziul de băieţi şi la Şcoala profesională de
fete din Hunedoara (1935-1939), apoi, timp
de peste jumătate de secol, ca preot-paroh în Ghelari (1939-1990); în paralel,
a suplinit și parohiile vacante Răcăștie
(1936-1937), Alun (1958-1959) și Ruda (1958-1960). În anul 1946 a fost arestat și
anchetat câteva luni în închisorile de la Gherla şi Văcăreşti, sub acuzația de
instigare la grevă. A rămas în conştiinţa posterităţii prin inițierea și
supravegherea lucrărilor de construcție ale impunătorului complex ecleziastic din
Ghelari, anume a bisericii cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfinţii Arhangheli
Mihail şi Gavriil” (1939-1973), cel mai amplu lăcaș de cult românesc din mediul rural, supranumit
„catedrala Pădurenilor”, și a clădirilor sale aferente, în care funcționează,
din anul 1997, schitul ortodox Ghelari. A trecut la cele veșnice la 22
iulie 1990, la Ghelari.
BOCA, Arsenie (Zian)
S-a născut la 29 septembrie 1910, în localitatea Vaţa de Sus (jud.
Hunedoara). Absolvent al Liceului „Avram Iancu” din Brad (1929), a urmat
cursurile Academiei teologice din Sibiu (1929-1933) şi pe cele ale Institutului
de „Belle-Arte” din Bucureşti (1933-1935); în paralel, a participat la
cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de
Mistică ale teologului Nichifor Crainic. Diacon celib (1935), îşi începe
ucenicia în monahism la Muntele Athos (1939-1940), îmbrăcând mantia călugăriei
la mănăstirea Sâmbăta de Sus (jud. Braşov), în anul 1940, sub numele de
Arsenie; în 1942 a fost hirotonit ieromonah. În anii 1944-1945 a deprins arta
picturii bisericeşti şi a poleitului icoanelor la Chişinău. În noiembrie 1948
este mutat, ca stareţ, la mănăstirea haţegană Prislop; în 1950, după
transformarea acesteia în aşezământ monahal de maici, episcopul Andrei Magieru
al Aradului l-a numit duhovnic al obştii. Supusă unui amplu proces de
restaurare, mănăstirea a devenit în această perioadă un important punct de
reper pe harta spiritualităţii româneşti. Aflat în vizorul Serviciului Secret
al Jandarmeriei şi apoi al temutei Securităţi vreme de aproape cinci decenii
(1943-1989), pentru o presupusă apartenenţă legionară, „sfântul” – cum era
numit de credincioşii ardeleni – a fost arestat, anchetat şi închis în mai
multe rânduri: iulie 1945 (Bucureşti), mai-iulie 1948 (Braşov şi Făgăraş), 16
ianuarie 1951-17 martie 1952 (Periprava), 27 septembrie-5 octombrie 1955
(Timişoara) şi 11 noiembrie 1955-7 aprilie 1956 (Jilava, Oradea); există
informaţii că ar fi trecut, pentru scurte perioade de timp, şi prin lagărele şi
închisorile de exterminare de la Aiud, Baia Sprie şi Ocnele Mari. Exclus din
monahism în anul 1959 (reabilitat în 1998) pe baza unor false nereguli
financiare, a fost angajat ca pictor secund la biserica „Sf. Elefterie” din
Bucureşti, iar din 1961 la Atelierul de Pictură al Patriarhiei Române de la
Schitul „Maicilor”; pensionat în 1968, s-a retras în satul Drăgănescu (jud.
Ilfov), zugrăvind biserica parohială a localităţii, socotită o adevărată
„Capelă Sixtină” a Ortodoxiei româneşti. După 1969 s-a ostenit în atelierul de
pictură al aşezământului mănăstiresc de la Sinaia, unde s-a şi stins din viaţă,
la 28 noiembrie 1989; a fost înhumat, după propria dorinţă, în cimitirul
mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie, mormântul său constituind, în
prezent, un cunoscut loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară.
Lucrări publicate:
Învăţăturile sale duhovniceşti, consemnate încă din timpul vieţii de
numeroşii lui ucenici, au fost strânse în mai multe volume: Cărarea
împărăţiei, Arad, 1995 (reed. Deva, 2005); Ioan Gâscă, Părintele Arsenie
Boca – un mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gândirii
Părintelui Arsenie în 800 de capete, Cluj-Napoca, 2002; Din învăţăturile
Părintelui Arsenie Boca. Mărgăritare duhovniceşti, Iaşi, 2002; Din
învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Omul, zidire de mare preţ, Iaşi, 2002; Din învăţăturile Părintelui
Arsenie Boca. Despre dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni, Iaşi,
2003; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Fericirea de a cunoaşte,
Iaşi, 2003; Trepte spre vieţuirea în monahism, Cluj-Napoca, 2003; Din
învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har,
Iaşi, 2004; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Talanţii Împărăţiei,
Iaşi, 2004; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Tinerii, familia şi
copiii născuţi în lanţuri, Iaşi, 2004; Din învăţăturile Părintelui
Arsenie Boca. Rostul încercărilor, Iaşi, 2004; Din învăţăturile
Părintelui Arsenie Boca. Se umplu măsurile şi se plinesc vremurile, Iaşi,
2004; Arsenie Boca. Fotografii şi ziceri (12 fotografii, scurtă biografie, 103 ziceri), Cluj-Napoca, 2005; Biserica
de la Drăgănescu: „Capelă Sixtină” a Ortodoxiei româneşti, Deva, 2005;
Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca.
Cuvinte vii, Deva, 2006; Rostul
încercărilor (2008); Daniil Stoenescu, Părintele
Arsenie Boca. „Omul îmbrăcat în haină de in” şi „Îngerul cu cădelniţa de aur”:
Iezechiel 9,3; 10,2 şi 6; Apocalipsa 8,1-6, Sinaia, 2008; Daniil Stoenescu,
„Arhanghelul” de la Prislop, Vârşeţ,
2009; Seminţe duhovniceşti. Un caiet al
Părintelui Arsenie Boca, Bucureşti, 2009; Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, Făgăraş, 2009; Lupta
duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, Făgăraş, 2009; Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca.
Omul zidire de mare preţ, Iaşi, 2009; Despre durerile oamenilor,
vol. I-VII, Iaşi, 2011-2012; Fericirea de a cunoaşte calea, Iaşi, 2012; Taina căsătoriei,
Ploieşti, 2012 etc.
